Maia Sandu, la întrevederea cu Johannes Hahn: Am vorbit despre scoaterea statului din captivitate şi reluarea finanţării R. Moldova de către UE

Johannes Hahn şi Maia Sandu
Johannes Hahn şi Maia Sandu (gov.md)

Prim-ministrul Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut miercuri, 19 iunie, o întrevedere cu Comisarul european pentru politică de vecinătate şi negocieri de extindere, Johannes Hahn. Specificând că este prima vizită a unui oficial european de la învestirea noului Guvern, Maia Sandu şi-a arătat recunoştinţa faţă de instituţiile europene pentru atenţia acordată noii guvernări de la Chişinău.

Totodată, Sandu a ţinut să puncteze că datorită atenţiei instituţiilor europene, precum şi a mesajelor de susţinere venite din partea UE, în mare parte, a fost posibilă rezolvarea paşnică a crizei politice prin care a trecut Republica Moldova de la formarea majorităţii parlamentare şi votarea noului Guvern.

„Am avut o discuţie cuprinzătoare despre subiecte importante pentru Republica Moldova şi am decis să reluăm la modul cel mai serios dialogul politic între RM şi UE. Am vorbit despre iniţiativele noului Guvern, iniţiative care ţin de dezoligarhizarea RM, de eliberarea statului din captivitate, de construire a instituţiilor independente care să respecte legea şi care să lucreze în folosul cetăţeanului.

Am vorbit despre priorităţile noastre de combatere a corupţiei, despre măsurile pe care le-am luat împreună cu colegii de la Parlament pentru a începe adevărata investigare a furtului miliardului, precum şi a altor scheme de corupţie care au sărăcit R. Moldova şi cetăţenii ei în ultimii ani”, se arată în declaraţia prim-ministrului Maia Sandu.

Totodată, aceasta a reiterat angajamentul noii guvernări de la Chişinău privind asigurarea libertăţilor şi drepturilor omului, crearea condiţiilor pentru presa independentă, pentru societatea civilă, pentru administraţia publică locală, astfel încât să se ajungă la reabilitarea proceselor şi a instituţiilor democratice în Republica Moldova.

„Am discutat despre restabilirea finanţării în contextul sprijinului bugetar, în contextul programului de asistenţă macrofinanciară, necesitatea de obţinere a asistenţei tehnice în special consultanţă pentru instituţiile publice ca să putem cât mai repede să realizăm împreună toate sarcinile pe care ni le-am propus”, a punctat Maia Sandu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe