Maia Sandu: Nu facem niciun târg cu hoţii. Să-l ia pe Şor în căruţă, e cel mai potrivit pentru gaşca lor de hoţi

La alegerile parlamentare din 24 februarie din R. Moldova, oamenii au fost forţaţi să ia decizii privind votul acordat în baza falsurilor răspândite în presă şi a pomenilor electorale, a subliniat liderul PAS.
Maia Sandu
Maia Sandu (Epoch Times România)

Eu am avut ocazia să vorbesc cu oamenii care au fost aduşi din Transnistria să voteze, neavând habar că sunt politician au fost deschişi cu mine. Declaraţia aparţine preşedintei Partidului Acţiune şi Solidaritate, Maia Sandu, care a adăugat că a discutat cu cetăţeni ai Republicii Moldova care „la modul real plângeau când vedeau aceste cozi” formate din transnistreni care prin votul lor „vor decide cum vom trăi noi de acum încolo”.

„Pe mine m-a mirat declaraţia unui observator internaţional care a văzut lucrurile altfel, afirmând că se bucură 'că există interes pe malul stâng al Nistrului faţă de procesul politic din Republica Moldova'”, a subliniat Maia Sandu în cadrul emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la TV8, adăugând în context că Blocul ACUM va solicita Curţii Constituţionale anularea alegerilor în cele două circumscripţii de pe malul stag al Nistrului, întrucât „e bătaie de joc, astea nu sunt alegeri, nu este votul informat al oamenilor”.

Dacă alegerile erau libere şi corecte ar fi fost o cu totul altă situaţie, consideră liderul PAS, punctând că până la urmă cei furaţi au fost „în primul rând, cei de la Blocul ACUM”, mai ales că există probe, inclusiv video. „Am fost furaţi până la începerea campaniei prin toate denigrările şi falsurile, până şi oamenii au fost forţaţi să ia decizii privind votul acordat în baza falsurilor sau a pomenilor electorale”.

În contextul în care rezultatele alegerilor din 24 februarie încă nu au fost validate de Curtea Constituţională şi a abuzurilor care au devenit normalitate în Republica Moldova, Maia Sandu sugerează să nu se facă presupuneri, ci mai degrabă să „fim răbdători şi să vedem continuarea spectacolului la Curtea Constituţională. Eu admit toate scenariile, dar cred că mai plauzibil este faptul că în anumite circumscripţii alegerile ar putea să nu fie validate”.

Deşi alegerile încă nu au fost validate şi încă nu se ştie cum va arăta viitorul Parlament, liderul Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, a făcut deja apel către formaţiunile politice care au trecut pragul electoral, chemându-le la masa de negocieri. Fiind întrebată de moderatorul emisiunii dacă Blocul ACUM va participa la discuţii cu PD, PSRM, Partidul Şor şi cei trei independenţi, Maia Sandu a amintit despre Angajamentul semnat înainte de alegeri de fiecare membru al blocului, potrivit căruia, ei nu vor participa în niciun fel de coaliţii cu fracţiunile sus numite.

Plahotniuc „să ridice toate mesajele noastre promovate până în campania electorală şi în timpul campaniei în care noi am spus foarte clar pentru cei care au avut urechi să audă că nu facem niciun târg cu hoţii. Să citească încă o dată şi să se documenteze despre mesajele noastre. Ca să fie foarte clar. Tipii aceştia nu se pot opri din minciună, speculaţii despre un eventual parteneriat, toate sunt minciuni, absolut nicio discuţie. Să-şi facă parteneriat hoţii între ei. Să-l ia pe Şor în căruţa lor să-l facă ministru al Finanţelor pentru că e cel mai potrivit pentru gaşca lor de hoţi”, a subliniat preşedinta PAS.

Totodată, aceasta a afirmat că nu PD, ci PSRM este partidul cu cele mai multe mandate, astfel că socialiştii sunt cei care trebui primii să meargă „la partenerii lor de viaţă, la PD”, pentru că aşa se obişnuieşte, cei cu mai multe mandate merg la cei de pe locul doi. „Aşa cum au făcut parteneriat frumos la modificarea sistemului electoral, să îşi asume toate aceste consecinţe ale abuzurilor comise”, a conchis copreşedinta Blocului ACUM.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe