Mama lui Vlad Pascu, din spatele gratiilor în arest la domiciliu. Avocatul ei a apărat-o în trecut şi pe Elena Udrea

Miruna Pascu
Miruna Pascu
Andrei Popescu
10.11.2023

Mama lui Vlad Pascu, şoferul drogat care a accidentat mortal doi studenţi în staţiunea 2 Mai, a fost plasată joi în arest la domiciliu, după ce, timp de 56 de zile, a stat în spatele gratiilor pentru încercarea de influenţare a declaraţiilor iubitei fiului ei.

Miruna Pascu a fost reprezentată în instanţă de avocatul care a apărat-o în trecut şi pe Elena Udrea. De altfel, femeia a fost în ultimele două săptămâni colegă de puşcărie cu Elena Udrea la Penitenciarul Târgşor, relatează Ziare.com.

Magistraţii Cristian Răzvan Ilie (preşedinte) şi Petrică Iulian Bădoi (judecător) de la CAB au admis contestaţia Mirunei Pascu împotriva hotărârii Tribunalului Bucureşti din data de 30 octombrie, atunci când aceasta a cerut înlocuirea măsurii arestului preventive cu arestul la domiciliu.

Potrivit sursei citate, Miruna Pascu stătea de două săptămâni la Penitenciarul de femei Târgşor, de unde a fost adusă cu o dubă în instanţă, alături de alte deţinute. Ea este trimisă în judecată pentru ameninţare şi influenţarea declaraţiilor în legătură cu presiunile pe care le-a făcut asupra iubitei fiului ei, Rebecca Lăzărescu, pe care o “învăţa” ore în şir la telefon ce să spună în faţa anchetatorilor.

Avocatul Mirunei Pascu, Alexandru Chiciu, a cerut instanţei de control judiciar să desfiinţeze hotărârea Tribunalului Bucureşti din data de 30 octombrie şi să-i înlocuiască femeii măsura arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu.

“Posibilitate ca ea să influenţeze martorii nu există, iar despre pericolul social al faptei nu se poate discuta în procedura de cameră preliminară. Judecătorul fondului făcea vorbire despre un risc, dar acest risc este unul abstract. Cu privire la necesitatea măsurii: dacă la început am înţeles, observaţi că acum acest principiu al necesităţii a dispărut.

Ca fapte reţinute, avem ameninţarea şi influenţarea unei singure declaraţii de martor. Fără a încerca să diminuăm gravitatea acestora, inculpata a recunoscut comiterea lor. Dacă iniţial am avut o suspiciune, acum poziţia noastră s-a schimbat – am recunoscut tot – iar măsura arestului preventiv îşi pierde oportunitatea”, a declarat printre Chiciu în faţa instanţei.

La rândul său, în ultimul cuvânt, Miruna Pascu a afirmat:

“Acea influenţare se referă la faptul că un dosar pe care ea (n.r. – Rebecca Lăzărescu) îl avea deja va fi adus la cunoştinţa presei. Eu nu aveam atunci la cine să sun, nu aveam niciun număr de telefon al vreunui prieten al lui Vlad. Eu nu cunoşteam anturajul lui Vlad absolut deloc, aşa că am sunat-o pe persoana cea mai apropiată. Eu nu am menţinut cu Vlad o relaţie filială normală, că el stă la tatăl lui”.

Vlad Pascu a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive.

Reamintim că, în dimineaţa zilei de 19 august, Vlad Pascu, în vârstă de 19 ani, a lovit un grup de opt tineri în staţiunea 2 Mai, omorând pe loc doi dintre ei, ambii studenţi la geografie în Bucureşti. Imediat după accident, Pascu a fugit, fiind găsit în Vama Veche.

Potrivit unui raport al Institutului Naţional de Medicină Legală “Mina Minovici”, care a analizat probele de sânge recoltate în acest caz, experţii au găsit nu mai puţin de şase substanţe psihoactive în organismul tânărului.

Testul iniţial făcut de Poliţie a arătat că Vlad Pascu a consumat cocaină, metamfetamine şi amfetamine. Specialiştii afirmă că, cel mai probabil, şoferul nu a consumat şase droguri diferite, ci, pur si simplu, un cocktail “fabricat” de traficanţii de droguri.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor