Maşina care vede prin materiale opace, invenţia care-i va ajuta pe medici şi pe spioni

.
. (pixabay.com)

Oamenii de ştiinţă au inventat o maşină care "vede" prin anumite materiale opace. Această reuşită ar putea fi de mare folos pentru medici şi pentru spioni, informează de rtv.net.

Potrivit cercetătorilor, invenţia are la bază o tehnică, aflată abia la începuturile ei, care foloseşte un laser şi un computer puternic. Tehnica a permis deja unei echipe de cercetători din Olanda şi din Italia să "vadă" un obiect ascuns în spatele unei bariere netransparente din cioburi de sticlă.

De asemenea, acelaşi procedeu le-a permis savanţilor să vadă ce se ascunde şi în spatele unei foi de hârtie sau în spatele unui strat subţire de vopsea, afirmă Allard Mosk, de la Institutul de Nanotehnologie de la Universitatea Twente din Olanda.

Tehnica urmează să fie dezvoltată de cercetători, astfel că "peste 20 de ani, cred că vom dispune de un aparat de mărimea unui telefon mobil, pe care îl vom pune pe un material şi, apăsând pe un buton, vom putea să vedem ce se află în spatele lui", a adăugat acelaşi cercetător.

Materialele precum hârtia, pielea şi geamul mat, par total opace, însă în realitate, ele lasă să treacă puţină lumină. Acea lumină este difuză şi distorsionată, ceea ce împiedică ochiul uman să vadă ce se află dincolo de acele materiale.

Recenta descoperire a oamenilor de ştiinţă, prezentată în revista britanică Nature, foloseşte un laser care "bombardează" materialul , în acest caz, un panou de geam mat special conceput pentru acest experiment, care împiedică lumina să treacă în linie dreaptă, reflectând-o în toate direcţiile.

Lumina care reuşeşte să traverseze geamul "loveşte" un obiect ascuns în spatele panoului, care reflectă la rândul lui această lumină pe peretele intern al geamului. Însă această lumină este atât de slabă şi de neclară, încât nu poate fi interpretată de ochiul uman. Potrivit lui Allard Mosk, lumina poate fi captată de un program informatic care o decodează şi reproduce apoi imaginea obiectului ascuns în spatele panoului.

"Nu vedem obiectul în sine, nu îi vedem nici măcar forma, dar, graţie metodei noastre de detectare, tot ceea ce avem nevoie să cunoaştem este cantitatea de lumină. Decodarea acestei lumini este ca un puzzle uriaş şi, din fericire, este genul de puzzle pentru care computerele sunt foarte înzestrate", a subliniat cercetătorul.

Acesta a mai adăugat că tehnologia ar putea fi deosebit de utilă în imagistica medicală non-invazivă şi în domeniul nanotehnologiilor, întrucât ea ar permite medicilor să vadă în interiorul corpului, cu ajutorul unui microcip, fără să fie nevoie sa îl disece. Această tehnică laser rămâne însă inoperantă pe materiale negre sau care absorb lumina.

"În teorie, vom putea citi o literă plasată în interiorul unui plic, ceea ce nu-i deloc rău dacă sunteţi un spion", a declarat Allard Mosk.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Societate, cultură