Năstase îl apără pe jandarmul care a bătut protestatari: "Anchetarea lui ar da un semn de slăbiciune"

O eventuală anchetă în scandalul jandarmului care a lovit sâmbătă protestatari ar trebui să-l vizeze nu pe acesta, susţine social-democratul Adrian Năstase, ci pe protestatarii care-i provoacă pe jandarmi.
Adrian Năstase
Adrian Năstase (Epoch Times România)
Loredana Diacu
22.01.2018

Numeroşi români s-au oripilat aflând că, la protestul de sâmbătă, un jandarm a împărţit pumni serioşi protestatarilor din Piaţa Universităţii, pumnii omului în uniformă căzând inclusiv asupra unui domn în vârstă. Totuşi, cineva a sărit în apărarea jandarmului. Acel cineva este nimeni altul decât fostul premier Adrian Năstase, acesta nepierzând prilejul de a-i ironiza, din nou, pe cetăţenii care ies la proteste.

Potrivit lui Năstase, jandarmul care le-a împărţit o ploaie de pumni protestatarilor n-a făcut decât să-i dea peste mâini unui #rezist care "încerca să-i bage în gură un gard de protecţie."

"Datorită condiţiilor meteo (poate că au fost şi alte motive), numărul celor care au participat la manifestaţiile de sâmbătă a fost semnificativ mai mic. De aceea, unele televiziuni de ştiri, poate pregătite în week end pentru aceste evenimente, aveau nevoie de subiecte „bombă”. Aşa a devenit „erou” jandarmul care a refuzat ca un rezist să-i bage în gură un gard de protecţie, şi, în loc să-l pupe pe frunte, a încercat să-l descurajeze, dându-i peste mâini sau aşa ceva. În urma acestui „incident”, jandarmul este anchetat disciplinar.

Eu mă aştept ca deştepţii care propuneau să fie dărâmate gardurile de la parlament şi de la guvern să propună şi desfiinţarea jandarmeriei care, nu-i aşa, îi împiedică pe cei care „îşi caută drepturile” în week end, pe străzi să se manifeste liber. Cred că şi suporterii echipelor de fotbal care, în lipsa de performanţă a acestora, îşi caută alte angajamente şi alţi sponsori, mai ales înainte de reînceperea campionatului, ar fi de acord cu această idee", scrie pe blogul său Adrian Năstase.

Potrivit fostului premier, nu jandarmul ar trebui anchetat ci cei ce atacă jandarmii şi îi provoacă.

"Pe un ton mai serios, legea 550 pentru organizarea şi funcţionarea jandarmeriei, a fost aprobată în 2004, în perioada când conduceam guvernul. Ea a fost elaborată pe modelul jandarmeriei franceze şi cu sprijinul tehnic al acesteia. Dacă vreţi să vedeţi atribuţiile sale, citiţi articolul 29 din lege. Mai citiţi şi articolul 31, pentru a vedea cum pot interveni jandarmii atunci când sunt ultragiate forţele de ordine. Dacă nu e suficient, urmăriţi imagini despre modul în care intervin forţele de ordine în Franţa, Germania, SUA atunci când sunt încălcate regulile de desfăşurare a manifestaţiilor publice.

Sigur, dreptul de a protesta paşnic este un drept constituţional. Dar regulile stabilite de forţele de ordine publică trebuie respectate. Cei care le încalcă trebuie sancţionaţi. În aceste condiţii, consider că anchetarea jandarmului provocat de acei „rezişti” dă un semnal de slăbiciune din partea jandarmeriei şi a ministerului de interne. În acest fel, jandarmeria riscă să fie timorată şi s-ar putea, ca în alte situaţii, să nu-şi mai facă datoria. Ancheta trebuie să-i vizeze, de fapt, pe cei care atacă jandarmii, aruncându-le în cap cu pietre din asfalt, care-i provoacă şi care nu respectă indicaţiile lor. Şi ar trebui să şi aflăm rezultatul anchetării acestora. Ei trebuie identificaţi şi pedepsiţi. Mă impresionează până la lacrimi numărul de jandarmi care au inscripţionate pe jachete menţiunea „dialog”. Poate că, pe baza acestor experienţe, la ministerul pentru dialog social ar putea fi numit un jandarm… Funcţia jandarmilor nu este una pedagogică. Educaţia civică nu o fac jandarmii", adaugă fostul premier.

Reamintim că în timpul protestului de sâmbătă un jandarm a fost surprins împărţind pumni serioşi protestatarilor din Piaţa Universităţii. În momentul în care protestatarii au încercat să forţeze cordonul de jandarmi pentru a ocupa carosabilul, se poate observa cum unul dintre oamenii legi îşi pierde cumpătul şi începe să împartă pumni protestatarilor, printre cei loviţi fiind şi un domn în vârstă. Înregistrarea video cu incidentul a stârnit valuri de indignare pe reţelele sociale.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor