Octavian Belu şi Mariana Bitang, antrenorii coordonatori ai echipei naţionale feminine de gimnastică, nu vor însoţi delegaţia României la Campionatele Mondiale de la Nanning (China), competiţie care va începe în 3 octombrie.
Conform Mediafax, cei doi antrenori au declarat luni că nu mai sunt antrenorii lotului feminin de gimnastică, iar Campionatul European desfăşurat în Bulgaria a fost ultima competiţie la care au luat parte.
„După Campionatele Europene, după luna iunie, calitatea noastră de antrenori coordonatori a încetat. Este o decizie definitivă. Încercăm să mai ajutăm cum putem, am făcut cât am putut”, a declarat Mariana Bitang pentru Mediafax.
Cei doi antrenori vor continua să se implice în parteneriatul public-privat ce se desfăşoară între Petrom şi gimnastică feminină. OMV Petrom a donat 2,5 milioane de euro pentru dezvoltare şi selecţie la nivelul copiilor, în intervalul 2014-2016, proiectul incluzând şi selecţionarea a circa 150 de copii din toată ţara, cu vârste între 5 şi 9 ani, care vor intra în pregătire în şase centre regionale: Bucureşti (cluburile Steaua şi Dinamo), Deva, Oneşti, Timişoara şi Constanţa.
Gimnastele românce vor fi însoţite în China de stafful tehnic, format din Lăcrămioara Moldovan, Lucian Sandu şi Cristian Moldovan, conform unei informări a Federaţiei Române de Gimnastică.