Oprea refuză să demisioneze. Iohannis, acuzat că face jocuri politice

Sfătuit de preşedintele Klaus Iohannis să demisioneze din funcţie ca urmare a scandalului în care este implicat, vicepremierul Gabriel Oprea a anunţat luni, printr-un comunicat de presă, că nu intenţionează să ia o astfel de decizie în contextul în care nu se consideră sub nicio formă vinovat de tragicul incident.
Gabriel Oprea
Gabriel Oprea (Epoch Times România)

"În cursul întâlnirii de la Cotroceni, din această seară (luni n.r.), preşedintele Klaus Iohannis m-a sfătuit, într-adevăr, să iau în considerare varianta demisiei din Guvern, ca urmare a modului în care a fost gestionată comunicarea pe durata ultimelor zile. Consider că implicaţiile acestor declaraţii nu sunt instituţionale, ci exclusiv de natură politică.

Sfatul transmis de preşedintele Klaus Iohannis poate fi pus în contextul opţiunilor exprimate frecvent de domnia sa în ceea ce priveşte culoarea politică a Guvernului. Cu toate acestea, consider că, indiferent de situaţie, oportunitatea unei demisii ţine întotdeauna de adevăr şi de lege.", a transmis generalul, luni, în cadrul unui comunicat de presă.

Oprea susţine că va fi consecvent în a asigura stabilitatea politică a Guvernului din care face parte iar poziţia sa i-a fost comunicată şefului statului. Mai mult, şeful UNPR îi transmite lui Iohannis că relaţia instituţională va continua, UNPR va susţine proiectele preşedintelui privind securitatea naţională, la fel cum va continua să susţină Guvernul condus de Victor Ponta.

"O demisie la acest nivel de responsabilitate şi, implicit, asumarea unei vinovăţii care nu există, nu pot fi nici monede de schimb politic şi nici artificii mediatice. Într-un stat de drept, respectarea legii este mai importantă decât jocurile politice sau de imagine, iar eu voi respecta legea de fiecare dată. Aşadar, în ceea ce mă priveşte, lucrurile sunt clare: nu sunt vinovat şi, prin urmare, voi continua activitatea în cadrul Guvernului.

L-am informat pe domnul preşedinte, informez şi opinia publică, cu privire la atitudinea mea, consecventă, de a asigura stabilitatea politică a Guvernului din care fac parte, de a-mi păstra cuvântul dat. Îl asigur pe preşedintele Klaus Iohannis că relaţia instituţională va continua în parametri fireşti, că UNPR va continua să susţină proiectele preşedintelui României privind securitatea naţională, la fel cum va continua să susţină Guvernul condus de Victor Ponta. Dincolo de emoţia publică, consider că oamenii de stat au obligaţia să dea curs în primul rând raţiunii şi să se raporteze întotdeauna la lege", a mai declarat Oprea.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat luni seară, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Palatul Cotroceni, că l-a sfătuit pe vicepremier să demisioneze din funcţie ca urmare a scandalului declanşat de moartea lui Bogdan Gigină.

"Având în vedere că opinia publică e foarte preocupată de evenimentul de săptămâna trecută, accidentul care a avut loc şi din nefericire a murit un poliţist care s-a aflat la datorie, am avut o intervenţie ieri şi în continuare azi l-am invitat pe vicepremierul Oprea la o discuţie, fiindcă am dorit să primesc lămuriri şi explicaţii suplimentare. Am avut această discuţie în cursul acestei seri. L-am sfătuit să îşi dea demisia. (...)

Într-o astfel de criză apare foarte multă emoţie şi opinia publică are dreptul la informaţii, are dreptul la luări de poziţii publice din partea celor implicaţi, a şefilor celor implicaţi. După părerea mea, întreaga comunicare pe acest accident a fost catastrofală. Aceasta e latura politică şi pe această latură politică i-am dat sfatul dlui Oprea. Nu m-am referit la partea penală care va fi lămurită de procuror", a declarat Iohannis.

Amintim că, marţi, un poliţist de la Brigada Rutieră a decedat după ce a căzut de pe motocicletă într-o groapă aflată pe şosea în plin centrul Capitalei, pe strada Ştirbei Vodă. Poliţistul a fost avansat în grad post mortem de Gabriel Oprea, considerând că acesta a murit în misiune.

Însă care era misiunea? Presa a citat surse care susţin că Oprea se ducea spre MAI după ce a fost la un restaurant din Cotroceni şi l-au acuzat pe general că nu este prima dată când a folosit poliţia în scopuri personale beneficiind de coloană oficială în contextul în care, potrivit legii, poliţia rutieră asigură însoţirea coloanelor oficiale doar "în situaţii deosebite". Oprea neagă acuzaţiile susţinând că sunt nefondate.

Pentru a afla mai multe despre controversele din jurul morţii tânărului poliţist Bogdan Gigină, vă recomandăm să citiţi articolul Cazul poliţistului care şi-a pierdut viaţa escortându-l pe Oprea. O înmormântare şi întrebări fără răspuns

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne