Orban: Slugile Kremlinului din Europa, cu Viktor Orban pe post de vârf de lance, au prins curaj

Ludovic Orban
Ludovic Orban (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
26.07.2022

Slugile Kremlinului din Europa, cu Viktor Orban pe post de vârf de lance, au prins curaj, profitând de consecinţele economice şi sociale ale crizei energetice, şi acuză UE şi statele democratice din lume că au greşit când au condamnat agresiunea Rusiei contra Ucrainei, a reacţionat liderul forţei Dreptei, Ludovic Orban, după declaraţiile anti-UE şi anti-NATO făcute de liderul ungar pe teritoriul României.

"Că au greşit când au impus sancţiuni Rusiei şi, culmea tupeului, că au greşit când au luat decizia de a sprijini Ucraina în lupta sa legitimă de apărare a independenţei, suveranităţii şi integrităţii sale teritoriale. Din păcate, sunt destui naivi care pot să dea crezare acestor teze mincinoase din arsenalul propagandistic al Rusiei, cu atât mai mult cu cât ele sunt puse în gura unor politicieni europeni vasali Kremlinului. Dacă Europa a greşit, a greşit înainte de 24 februarie, a greşit în ultimii 20 de ani, când s-a complăcut într-o dependenţă din ce în ce mai mare faţă de resursele energetice provenite din Rusia. Liderii politici din multe ţări europene au refuzat să înţeleagă că această dependenţă oferă un mare potenţial de şantaj din partea Rusiei contra democraţiilor europene", a declarat Ludovic Orban.

Potrivit fostului şef PNL, aproape niciun lider european nu şi-a imaginat, nici după anexarea Crimeei, nici după războiul hibrid declanşat în Donbas de ruşi, că Rusia poate să declanşeze un război de agresiune contra unei alte ţări fără niciun temei de legitimitate.

"Îmi aduc aminte de aerul de superioritate cu care lideri politici din Germania, atunci când venea vorba de subiect, spuneau că nu Germania are nevoie de gazul rusesc, ci Rusia are nevoie de banii plătiţi de Germania pentru gazul importat din Rusia. Sau de prieteşugul unor lideri politici austrieci cu Putin. Sau de umilinţele înghiţite de Macron în relaţia cu Putin. Sau de uşurinţa cu care a fost lăsat capitalul rusesc să penetreze domenii importante ale economiei europene. Chiar şi atunci când, la nivelul UE, s-au lansat proiecte de reducere a acestei dependenţe, au fost ţări europene care au torpilat aceste proiecte. Vezi proiectul Nabucco, proiectul BRUA. În schimb, ţări importante au continuat să finanţeze proiecte care creşteau dependenţa de gazul rusesc, vezi Nord Stream 2", a afirmat Ludovic Orban.

În opinia liderului Forţei Dreptei, Europa a acţionat corect faţă de Rusia după invadarea Ucrainei.

"Este adevărat că poziţionarea UE faţă de agresiunea brutală a Rusiei a generat consecinţe economice şi sociale defavorabile. Dar nu neapărat datorită sancţiunilor UE faţă de Rusia. Rusia poate în orice moment să ameninţe ţările europene cu închiderea robinetului de gaz, ţiţei şi produse petroliere. ATÂT TIMP CÂT EUROPA DEPINDE DE RESURSELE ENERGETICE ALE RUSIEI. Singura soluţie pentru a preveni orice altă posibilă criză energetică ulterioară este ca Europa să se elibereze de această dependenţă. CÂT MAI REPEDE POSIBIL", a punctat Ludovic Orban.

Preşedintele Forţei Dreptei a subliniat că există soluţii pe termen scurt şi soluţii pe termen mediu care trebuie puse în aplicare cu hotărâre.

"UE nu are voie să cedeze niciun milimetru în faţa şantajului rusesc. Dacă cedează astăzi şi lasă Ucraina de izbelişte, mâine imperialismul rusesc poate să vizeze R Moldova, Georgia, Azerbaidjan sau orice ţară din estul Europei. Şi Europa va rămâne la fel de vulnerabilă în faţa şantajului rusesc. Dacă Europa cedează astăzi, Rusia va căpăta şi mai mult tupeu şi va pune ţările europene în faţa altor riscuri de cedări. De aceea, UE trebuie să rămână ferm pe poziţie şi să aplice rapid planul de eliberare a Europei de şantajul energetic rusesc. ESTE SINGURA SOLUŢIE!", a conchis Ludovic Orban.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor