Ordinul criminal. Una din cele mai negre zile din istoria României, readusă la viaţă în fosta sală plenară a CC

Zecile de bucureşteni care şi-au făcut timp marţi pentru a trece pragul sălii Omnia din Capitală - fosta sală plenară a Comitetului Central al defunctului PCR - au avut ocazia de a face o incursiune în trecut, într-o zi despre care se ştie şi se vorbeşte încă prea puţin, deşi este ziua în care cel "mai iubit fiu al ţării" pe vremea neagră a comunismului, Nicolae Ceauşescu, a decis să pună în pericol de moarte mii de români.

Pe 4 iulie 1977, la 4 luni după devastatorul cutremur din martie, Nicolae Ceauşescu a convocat o şedinţă urgentă la care s-au strâns - sau, mai bine zis, au fost strânşi - 300 de ingineri, arhitecţi, lideri de partid şi ai administraţiei locale. După o şedinţă furtunoasă în care a tunat şi a fulgerat contra celor ce au dispus decopertări, expertize laborioase şi consolidări aşa cum scrie la carte ale blocurilor afectate de seism pentru ca, în eventualitatea unui nou cutremur, românii să nu mai moară pe capete, Ceauşescu personal le-a ordonat celor prezenţi să sisteze toate lucrările de consolidare la clădirile afectate de cutremur. Numai în Capitală, peste 10.000 de clădiri au fost, astfel, lăsate vulnerabile în faţa viitorului mare seism. Mii şi mii de români au fost puşi practic în pericol de moarte.

Momentul, readus în prezent de regizoarea Lidia Vidu şi de un grup de tineri actori, a fost oferit publicului cu sprijinul Re:Rise şi al lui Andrei Ursu. Practic, în fosta sală plenară a CC actorii au interpretat şedinţa în care Ceauşescu le-a ordonat specialiştilor să sisteze lucrările de consolidare sub ameninţarea puşcăriei: cei care mai intră în casele oamenilor vor fi trimişi la puşcărie, i-a certat dictatorul pe cei prezenţi. Textul integral al stenogramei şedintei din 4 iulie 1977 poate fi accesat aici.

Pe Gheorghe Ursu dezvăluirea ordinului criminal al dictatorului l-a costat puşcăria şi moartea. A fost ucis în bătăi de miliţieni şi securişti.

În timpul spectacolului, spectatorii au purtat căşti de constructori iar în sala scufundată într-o penumbră sumbră ca acele vremuri de demult, s-au plimbat tineri îmbracaţi în uniforme de miliţieni, pentru a recrea atmosfera de teroare din acele zile când românii erau în mod continuu supravegheaţi şi ţinuţi sub teroare de un formidabil aparat de represiune.

La finele piesei, Andrei Ursu a luat cuvântul şi a vorbit despre sacrificiul tatălui său. Despre demnitatea lui. Despre faptul că tatăl său a preferat mai degrabă să moară decât să-şi toarne prietenii la Securitate - căci odată arestat, securiştii au încercat să-i smulgă informaţii incriminatorii despre prieteni - sau să recunoască ceva ce n-a făcut, şi anume că a luat bani pentru scrisorile către Europa Liberă.

Andrei Ursu a mai vorbit şi despre tehnica prin care Securitatea îşi ascundea crimele - disimularea. Şi anume, Securitatea încerca să acrediteze ideea că în România nu sunt disidenţi. Toţi cei care aveau curajul să critice partidul sau pe Ceauşescu erau arestaţi sub acuzaţii de drept comun. De altfel, şi Gheorghe Ursu a fost arestat pentru deţinere de valută, nu pentru dezvăluirea crimei dictatorului. Tehnica aceasta a folosit-o şi Ceauşescu pe 4 iulie. El a avut neruşinarea să pretindă nu doar că structura blocurilor nu prezentă fisuri dar şi că oamenii din clădirile afectate s-au plâns că le intră constructorii/experţii în casă când, de fapt, era exact pe dos - bucureştenii trăgeau disperaţi de experţi şi-i rugau să le intre în casă şi să le spună dacă pot dormi în ele sau riscă să le cadă tavanele în cap.

Nu în ultimul rând, Andrei Ursu a reamintit că Justiţia nu şi-a făcut datoria în cazul morţii tatălui său. Merită reamintit că ieri, 4 iulie, era chiar ziua când Înalta Curte trebuia să se pronunţe în dosarul celor doi ofiţeri de Securitate acuzaţi că l-au bătut pe Gheorghe Ursu până l-au omorât. Îl băteau până scuipa sânge şi era dus pe pătură înapoi în celula lui.

Justiţia nu s-a pronunţat însă. A amânat sentinţa, aşa cum se amână de zeci de ani. Zeci de ani în care crimele Securităţii au fost muşamalizate şi ascunse. În care s-a propagat mitul că Ceauşescu - care a pus în pericol viaţa a mii şi mii de oameni oprind consolidarea blocurilor afectate de cutremur - era un patriot, că în România nu erau disidenţi şi că securişti erau cei care apărau ţara de "agenturili" străine care voiau răul mândrului nostru stat muncitoresc. Trebuie precizat că la 33 de ani de la Revoluţie, niciun ofiţer de securitate nu a fost trimis la închisoare pentru infractiuni contra umanitatii, cum au fost tortura si omorul. O condamnare în dosarul Ursu ar fi prima de acest gen.

Pronunţarea sentinţei a fost amânată pentru data de 27 iulie iar o condamnare este, potrivit lui Andrei Ursu, o datorie de onoare a justiţiei faţă de poporul român. Justiţia trebuie să-i condamne pe cei care i-au supus pe disidenţi la torturi medievale şi bătăi inumane. Altfel, va fi complice cu ei şi nu există nicio garanţie că istoria nu se va repeta. Mai multe informaţii pe tema aceasta, aici.