Orice pentru putere: povestea adevărată a dictatorului chinez Jiang Zemin: Capitolul 12 (2)

4. He Zuoxiu, omul de ştiinţă asasin

În luna mai 1998, cumnatul lui Luo Gan, He Zuoxiu, a instigat la un incident în care a fost implicată Televiziunea Beijing. He Zuoxiu a regizat o poveste despre Falun Gong pentru un program difuzat de Beijing TV, numit Beijing Express. El a declarat unui reporter că un student doctorand la Academia Chineza de Ştiinţe a ajuns să sufere de psihoză ca urmare a practicii Falun Gong. Studentul prezenta un comportament anormal, dar aceasta nu avea absolut nicio legătură cu Falun Gong. He Zuoxiu ştia asta din moment ce colegii de cameră şi de clasă ai studentului îi explicaseră acest lucru. Însă He şi-a continuat planurile şi, în deplină cunoştinţă de cauză, a continuat să difuzeze în cadrul programului TV despre Falun Gong. Drept rezultat, multe persoane care au beneficiat de pe urma practicii Falun Gong, s-au dus din proprie iniţiativă, la Televiziunea Beijing pentru a explica adevărul. Una dintre persoanele de la televiziune, un director adjunct, a remarcat caracterul paşnic al grupului. După ce a aflat adevărul, el a decis să producă un alt program, pentru a anula de data aceasta impactul negativ al poveştii false. Problema a fost rezolvată în mod satisfăcător.

Chiar dacă He Zuoxiu este cunoscut ca “academicianul cu două academii”[1], mai potrivit ar fi să-l descriem ca oportunist politic. Obiceiul său este de a se prezenta ca om politic atunci când este în compania oamenilor de ştiinţă şi ca om de ştiinţă atunci când se află în compania politicienilor. Este extrem de abil în a critica ştiinţa adevărată pe baze ideologice politice. A intrat în graţiile şefului de secţie responsabil cu afacerile ştiinţifice în Ministerul Central de Propagandă, promovând teoria “natura de clasă a ştiinţelor naturale” şi a fost transferat după ce a terminat colegiul la Ministerul Central de Propagandă pentru a lucra în propaganda ideologică. Astfel că a ajuns mare în cercurile ştiinţifice şi tehnice în ciuda faptului că avea cunoştinţe limitate.

Câteva exemple sunt grăitoare. Frederick Kekule a descoperit structura inelară benzenului la începutul secolului douăzeci. Cu toate acestea, în timpul următorilor zeci de ani chimiştii nu au putut explica de ce benzenul era structurat aşa cum era. Mai târziu, Linus Pauling, laureau al Premiului Nobel în chimie, a elaborat Teoria Rezonanţei care a oferit o explicaţie convingătoare Modelului Kekule. Acesta a fost începutul aplicării teoriei cuantelor (mecanica cuantică) la chimia structurală. Totuşi, He Zuoxiu a acuzat Modelul demonstrat al lui Kekule ca fiind “o manifestare a compromisului claselor sociale în lumea ştiinţifică”. Astfel că, în baza proclamaţiei lui Hu, au fost implicaţi sute de experţi în chimia structurală din China şi forţaţi să scrie declaraţii de “autocritică” prin care trebuiau să-şi arate în detaliu pretinsele “înclinaţii capitaliste”. Astfel că cercetarea teoriei cuantice în China a suferit o piedică severă din care nu îşi va reveni curând.

Nobort Wiener era un renumit academician evreu care predase şi la Universitatea Tsinghua din Beijing. În 1965, Wiener a descoperit prin cercetare că un şoim rareori dă greş atunci când prinde un iepure, datorită unui sistem de feedback din creierul şoimului; şoimii îşi pot ajusta incredibil de repede traiectoria de zbor, corespunzător locului şi vitezei iepurelui care este urmărit. Dacă un sistem similar ar putea fi instalat într-un tun anti-aeronave, şansa de a lovi ţinta ar fi cu mult îmbunătăţită. Wiener a ajuns să creadă că existau trăsături comune între lumea biologică şi aceea a lucrurilor făcute de om. Însă He Zuoxiu, din contră, a susţinut că din perspectiva doctrinei PCC a “luptei de clasă”, clase sociale, esenţialmente diferitele, nu se pot împăca unele cu celelalte, ca să nu mai vorbim de entităţile vii şi cele care nu sunt vii. El şi alţii au îndepărtat mulţi oameni de ştiinţă pe baza acestor motive politice, acuzându-i că s-au identificat în mod greşit cu o teorie care recunoştea “reconcilierea claselor sociale”.

De asemenea He Zuoxiu a atacat pur si simplu pe motive ideologice Teoria Genetică a lui Morgan. El a criticat folosind marxism-leninismul, Modelul Quark al laureatului Premiului Nobel, Murray Gell-Mann. Şi în final, în ultimii ani, He şi-a îndreptat atenţia către qigong, pe care la criticat ca fiind o “pseudoştiinţă”. S-a spus despre He că era: “un bătrân cu o inimă roşie, spiritul său de luptă nu putea fi domolit, fiind posedat de violenţă în fiecare clipă, la fel de ascuţită ca pe vremuri”.

Datorită contribuţiilor sale politice obţinute prin atacarea ştiinţei "incorecte" din punct de vedere politic şi protejarea ideologiei Partidului, He a fost recomandat ferm de către Steagul Roşu, un ziar de stat, pentru promovarea la Academia Chineză de Ştiinţe. În urma promovării, He a continuat să îşi folosească prerogativele în serviciul politic al PCC, în special al conducătorilor seniori ai acestuia. În anul 2001, când teoria lui Jiang Zemin a celor "Trei Reprezentări" era trâmbiţată, He a ţinut un discurs la o conferinţă pe tema mecanicii cuantice organizată la Academia Chineză de Ştiinţe, în care a declarat: “Legile mecanicii cuantice sunt în concordanţă cu spiritul celor Trei Reprezentări ale lui Jiang Zemin”. Unii savanţi cinstiţi, care aveau integritate, au părăsit imediat conferinţa. Mulţi s-au simţit indignaţi, însă nu au îndrăznit să se exprime.

Între timp, He Zuoxiu a văzut că Luo Gan găsise o cale de a-i intra în graţii lui Jiang Zemin atacând Falun Gong, astfel că He a făcut tot ce a putut pentru a discredita, în numele “ştiinţei”, Falun Gong. A atacat în mod repetat. La acea vreme, He avea deja notorietate. Totuşi unul dintre viceprimarii Beijingului a dat personal ordin mass-mediei din Beijing să nu publice niciunul dintre articolele stupide ale lui He. Doar făcând astfel, susţinea vice primarul, mass-media se va conforma politicii celor “Trei Nu” a Comitetului Central asupra qigong-ului - nu publicităţii, nu dezbaterii, nu criticii.

5. Concluzia investigaţiei Comitetului Central

Administraţia de Stat a Sportului a desfăşurat o investigaţie cuprinzătoare asupra mişcării Falun Gong în luna mai 1998. Alăturându-se investigaţiei, în luna septembrie a aceluiaşi an, o echipă de experţi medicali a realizat un studiu asupra unui număr de 12.553 practicanţi Falun Gong din provincia Guangdong. Studiul a arătat că disciplina Falun Gong a avut efect în îmbunătăţirea sănătăţii şi/sau a condiţiei fizice la 97,9% dintre cei asupra cărora a fost efectuat studiul. Între timp, pe 20 octombrie, şeful echipei de cercetare, care fusese detaşat de către Administraţia de Stat a Sportului în oraşele nordice Changchun şi Harbin, a detailat într-un discurs constatările comisiei sale: “Credem că atât exerciţiile, cât şi eficacitatea Falun Gong sunt excelente. A obţinut rezultate remarcabile în îmbunătăţirea stabilităţii societăţii şi eticii. Acest fapt ar trebui să fie cunoscut la scară largă.” În aceeaşi perioadă, o investigaţie asupra Falun Gong condusă de către organizaţii non-guvernamentale în oraşele Dalian, Beijing şi în alte locuri, a ajuns la concluzii similare.

În a doua jumătate a anului 1998, câţiva oficiali seniori pensionaţi ai Congresului Naţional al Poporului, în frunte cu tovarăşul Qiao Shi, au pornit propria investigaţie asupra Falun Gong după ce au primit multe scrisori din partea publicului care le semnalau faptul că (la instigarea lui Luo Gan) fuseseră hărţuiţi de agenţii securităţii publice din cauză că practicau Falun Gong. Investigaţia a concluzionat că “Falun Gong are multe beneficii şi nu cauzează niciun rău statului sau oamenilor.” Ea a fost prezentată biroului politic – condus de către Jiang Zemin – către sfârşitul anului 1998.

Falun Gong a continuat să se răspândească cu repeziciune. La începutul lui 1999, mass-media din China arăta în reportajele sale despre sport că 100 de milioane de oameni practicau Falun Gong. Cartea Zhuan Falun fusese tradusă într-o serie de limbi străine şi fusese citită de oameni din treizeci de ţări şi zone din întreaga lume. Multe persoane care nu erau de origine chineză începuseră să practice, unii călătorind mii de kilometrii până în China ca să înveţe limba chineză, doar pentru a putea citi textul cărţii Zhuan Falun în original. În februarie 1999, o bine-cunoscută revistă din Statele Unite, U.S. News & World Report, a publicat un articol care cita o sursă a guvernului chinez, potrivit căreia: “Falun Gong şi alte tipuri de qigong economisesc anual 1.000 de yuani de persoană, care ar trebui cheltuiţi în sistemul asigurărilor medicale. Dacă practică 100 de milioane de oameni, aceasta înseamnă economisirea unor cheltuieli în valoare de 100 de miliarde de yuani în sistemul asigurărilor medicale.” Oficialul citat a adăugat după aceasta că ”Premierul Zhu Rongji este foarte încântat de aceasta. Ţara ar putea folosi banii chiar acum.”[2] Puţini şi-ar fi putut imagina ce avea să se întâmple la scurt timp după aceasta cu Falun Gong.

6. Evenimentul din 25 aprilie

Văzând că nu mai are posibilitatea de a publica în Beijing articole care defăimau Falun Gong, He Zuoxiu şi-a întors privirile în altă parte. În luna aprilie 1999, He a scris un articol intitulat “Nu susţin ideea ca tinerii să practice qigong” care a fost publicat în Expoziţia Ştiinţifică a Tineretului – revistă a Facultăţii de Pedagogie Tianjin. În acest articol, el a acuzat Falun Gong de faptul că determină oamenii să îşi facă rău, prin aceea că ajung să sară de pe clădiri sau să refuze mâncarea şi apa – ceea ce este în mod vădit în afara învăţăturilor Falun Gong. Articolul susţinea în continuare, că cititorii care făceau Falun Gong erau susceptibili de probleme mentale şi psihologice serioase. A mers atât de departe, sugerând că practica Falun Gong ar putea pune capăt naţiunii, distrugându-i generaţia tânără.

După ce au văzut acest articol, mulţi practicanţi Falun Gong au simţit, că dacă aceste afirmaţii iresponsabile şi lipsite de onestitate nu erau îndreptate, ele nu numai că vor avea ca efect pierderea drepturilor legale ale grupului, dar ar târî întregul corp de practicanţi în bătălii politice instigate de persoane cu motive ascunse. În consecinţă câteva mii de practicanţi au mers din proprie iniţiativă la departamentul editorial al revistei pentru a discuta această problemă. Câţiva au fost primiţi în audienţă de către redactorii şefi. Dar tocmai când grupul se afla la sfârşitul întâlnirii, care fusese una calmă şi raţională, iar directorul ziarului era gata să publice o corecţie, brusc, guvernul local al oraşului Tianjin a desfăşurat poliţişti pentru a-i dispersa pe cei care se adunaseră în faţa biroului publicaţiei. Un total de patruzeci şi cinci practicanţi Falun Gong au fost bătuţi şi arestaţi. Mass-media din afara Chinei l-a identificat în mod abil pe Luo Gan ca fiind persoana din spatele măsurilor violente. Guvernul municipal al Tianjin-ului le-a spus apoi celor prezenţi că ordinul de a reprima mulţimea a venit de la Beijing şi a încurajat astfel grupul să meargă la Beijing pentru a raporta problema.

Ştirile despre incident au ajuns repede la Beijing. Persoanele care la acea vreme erau responsabile de Societatea de Cercetare Falun Gong din Beijing – printre care Li Chang, Wang Zhiwen şi Ji Liewu – au discutat despre situaţia ivită şi au decis să depună pe data de 25 aprilie un apel la Biroul de Stat pentru Scrisori şi Contestaţii. Aceia care au aflat despre această decizie au luat legătura unii cu alţii, rezultatul fiind că în acea zi, la Biroul de Stat pentru Scrisori şi Contestaţii – localizat în vecinătatea Zhongnanhai - s-au strâns în jur de zece mii de persoane. Episodul, cunoscut printre chinezi ca “evenimentul 25 aprilie” a uluit pe toată lumea.

La acea vreme, Zhu Rongji tocmai se întorsese din vizita sa în Statele Unite. Zhu - care el însuşi fusese ostracizat de două ori pe vremea lui Mao – după toate aparenţele a privit efortul grupului de a depune o petiţie către guvern într-o lumină pozitivă. El a văzut asta ca pe un semn al încrederii în guvern. Şi cu doar un an înainte, chiar el scrisese o evaluare pozitivă la adresa Falun Gong. Astfel că Zhu a făcut ceva care contrasta clar cu maniera PCC de a trata petiţionarii – modul uzual fiind acela de a nu lua legătura cu ei, a nu dialoga şi a nu face compromisuri. Zhu a ieşit din complexul Zhongnanhai pentru a se întâlni în persoană cu mulţimea adunată.

Zhu le-a spus reprezentanţilor grupului: “Libertatea de credinţă vă este garantată! Dacă veţi avea alte probleme în viitor, vă puteţi trimite aici reprezentanţii pentru a le raporta. Veniţi cu mine în Zhongnanhai şi haideţi să discutăm despre aceasta.” Zhu s-a oprit pentru un moment, apoi a continuat: “Nu este posibil să vorbesc cu voi toţi!”

Deoarece grupul Falun Gong se strânsese acolo ca urmare a unei decizii spontane şi neplănuite, majoritatea celor prezenţi nu se cunoşteau între ei şi nimeni nu fusese ales ca reprezentant. Atunci Zhu a ales pe primii trei practicanţi care au ridicat mâna. În timp ce Zhu s-a întors conducându-i pe cei trei către intrarea vestică în Zhongnanhai, el a întrebat cu voce tare: “Nu am scris eu o directivă asupra problemelor pe care mi le-aţi raportat înainte?”

Practicanţii au rămas uluiţi. Unul dintre ei a răspuns: “Nu am văzut nicio directivă de la dumneavoastră.” Probabil că atunci Zhu a realizat că directivele sale nu fuseseră transmise mai departe.

Imediat Zhu a schimbat subiectul. “Îl voi pune pe directorul Biroului de Stat pentru Scrisori şi Contestaţii să vorbească cu voi. Îl voi pune şi pe Secretarul-General adjunct să discute cu voi.” În timp ce zicea asta, s-a întors către personalul său şi le-a cerut să îi găsească pe cei doi.

Cererile pe care petiţionarii Falun Gong le-au prezentat în acea zi erau simple. Una era aceea ca guvernul din Tianjin să-i elibereze pe practicanţii pe care îi reţinuse. A doua era aceea ca să le fie asigurată libertatea de a practica Falun Gong. A treia era ca să se permită din nou publicarea cărţilor Falun Gong în China. Zhu Rongji a dat dispoziţii guvernului din Tianjin să îi elibereze imediat pe cei reţinuţi.

Totuşi, discuţiile care au avut loc în interiorul Zhongnanhai nu au fost toate chiar aşa de liniştite. La dialogul cu reprezentanţii Falun Gong au luat parte Luo Gan (pe atunci secretarul Comitetului de Ştiinţe Politice şi Drept), Wang Gang (directorul adjunct al Biroului General al Comitetului Central al PCC), Jia Chunwang (ministrul Securităţii Publice), Cui Zhanfu (secretarul general adjunct al Consiliului de Stat) şi Xuenong Meng (viceprimar al Beijingului). Ei nu au făcut niciun fel de promisiuni în timpul discuţiei, întrucât, în primul rând, Jiang Zemin nu le spusese care să fie linia după care se va desfăşura întâlnirea, şi, în al doilea rând, Luo Gan a voia să găsească o vină mişcării Falun Gong. Mai târziu, Li Chang (oficial de la Ministerul de Securitate Publică), împreună cu Wang Youqun (oficial în cadrul Ministerului de Supraveghere) şi alţi trei au venit la Zhongnanhai pentru a se alătura dialogului.

Cei zece mii de practicanţi Falun Gong au aşteptat liniştiţi în afara Zhongnanhai în timp ce reprezentanţii grupului au discutat cu personalul din cadrul Consiliului de Stat. Dialogul nu s-a încheiat până după ora 20:00. După ce a aflat de eliberarea celor deţinuţi în Tianjin, mulţimea din afara complexului a părăsit locul în linişte. Nu a fost lăsată în urmă nici măcar o bucată de hârtie. Grupul a păstrat curăţenia şi ordinea din proprie iniţiativă.

Mass-media internaţională a descris într-o lumină pozitivă atât demonstranţii Falun Gong (pentru calmul lor), cât şi guvernul (pentru deschiderea sa). Evenimentul a fost văzut ca fiind primul dialog nonviolent, raţional, care a avut loc între oficiali şi public, de când PCC a venit la putere. Nu existase niciun precedent de acest fel în istoria Partidului.

Dacă tensiunile dintre Falun Gong şi stat s-ar fi terminat în aceşti termeni, cu siguranţă că ar fi fost un câştig de ambele părţi. Dar exista o singură persoană, care îşi dorea să fie altfel. Aşadar s-a înfuriat. Acea persoană era Jiang Zemin.

[1] Sugerând pretinsa lui pricepere ştiinţifică. “Două academii” se referă la Academia Chineză de Ştiinţe şi Academia Chineză de Inginerie.

[2] U.S. News & World Report, Vol. 126, Nr. 7, 22 februarie1999, p.4.

va urma...

Înapoi la Cuprins