Poliţia franceză foloseşte gaze lacrimogene împotriva protestatarilor

Proteste masive împotriva legii pensiilor în Paris
Proteste masive împotriva legii pensiilor în Paris (AFP/Getty)

Poliţia a folosit gaz lacrimogen împotriva protestatarilor din centrul Parisului, joi, după ce transporturile pariziene au fost aproape complet blocate în timpul uneia dintre cele mai masive greve care a lovit Franţa în ultimii zeci de ani.

Protestele au fost generate de iniţiativa preşedintelui Emmanuel Macron de a iniţia o reformă a pensiilor.

Greva este îndreptată împotriva lui Macron, fost bancher de investiţii, în vârstă de 41 de ani, care a venit la putere în 2017 şi a promis să deschidă economia extrem de reglementată a Franţei, reducând controlul sindicatelor, care susţin că preşedintele francez doreşte să dezmembreze protecţia muncitorilor.

Macron declară că vrea să simplifice sistemul pensiilor din Franţa, care cuprinde peste 40 de niveluri diferite, cu beneficii diferite - de exemplu lucrătorii feroviari, marinarii şi balerinii Operei din Paris se pot retrage cu zece ani mai devreme decât lucrătorii obişnuiţi.

Macron spune că sistemul este nedrept şi prea costisitor. El doreşte un sistem unic, bazat pe puncte, în baza căruia pentru fiecare euro contribuit, fiecare pensionar să aibă drepturi egale.

Dar reforma pensiilor - asupra căreia sondajele arată că francezii sunt împărţiţi egal între susţinători şi adversari - este riscantă pentru preşedintele francez, deoarece blochează protecţiile sociale, pe care francezii le consideră în centrul identităţii lor naţionale.

Încercările anterioare de reformă a pensiilor s-au încheiat prost pentru autorităţi. În 1995 guvernul conservator al fostului preşedinte Jacques Chirac a cedat cerinţelor sindicatelor după săptămâni de proteste şi greve.

Macron a supravieţuit deja unei provocări majore la guvernarea sa din partea protestatarilor „vestele galbene”, care au organizat proteste săptămâni la rând, generând ciocniri violente cu trupele de menţinere a ordinii.

Lucrătorii feroviari au votat să-şi extindă greva până vineri, în timp ce sindicatele metroului şi transportului urban au hotărât ca protestele lor să continue până luni.

Joi după-amiază, zeci de mii de membri ai sindicatului au mărşăluit prin centrul capitalei într-un spectacol de forţă.

Violenţele au apărut în momentul în care, după protestul principal, oamenii care purtau măşti şi îmbrăcaţi în negru au devastat o staţie de autobuz în apropiere de Place de la Republique, au rupt mobilierul stradal, au spart vitrinele magazinelor şi au aruncat artificii către cordoanele de poliţie.

Poliţia a reacţionat cu gaze lacrimogene şi a operat arestări, în total, 57 de persoane fiind reţinute.