Premierul Mihai Tudose, acuzat de un nou plagiat. Ar fi copiat masiv într-o carte scoasă de Academia SRI

Nici nu a fost bine înscăunat premier Mihai Tudose, că şi-a mai trecut la dosar o nouă acuzaţie de plagiat. Pe lângă problemele pe care le are cu doctoratul, pesedistul este acum acuzat că a plagiat masiv într-o carte scoasă de Academia SRI.
Mihai Tudose
Mihai Tudose (Obiectiv Vocea Brailei)
Andrei Pricopie
03.07.2017

Malpraxis academic pentru 220 din cele 368 de pagini dintr-o carte semnată, în 2009, de actualul premier Mihai Tudose, reiese dintr-o investigaţie publicată de România Liberă sub semnătura jurnalistului Sorin Semeniuc.

Volumul, suspect de plagiat pentru peste 60% din pagini, este parte a unui puzzle care devoalează, în fapt, un întreg sistem de relaţii la vârful puterii. Cartea a apărut la Editura Academiei Naţionale de Informaţii din subordinea Serviciului Român de Informaţii. Instituţie de învăţământ superior la care Tudose era, în momentul publicării cărţii, doctorand.

Ceilalţi autori ai cărţii sunt Gheorghe Toma şi Ştefan Teodoru, şefi în Academia SRI, dar şi Severin Florian Lungu, fost şef SRI Brăila. Cu soacra acestuia, Tudose a avut o firmă. Cei patru au copiat până şi dintr-una din cele mai cunoscute cărţi ale secolului trecut, "Şocul viitorului" de Alvin Toffler.

Pentru a citi în continuare investigaţia intraţi aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor