Preţurile pentru construcţii pe bani publici, umflate cu procente de până la 1.000%

Cei care se miră că n-avem autostrăzi, că multe sate n-au canalizare, n-au grădiniţe, creşe sau dispensar, să nu se mai mire. Există explicaţii pentru faptul că bugetul se dovedeşte insuficient pentru nevoi: banul public se fură "din greu" sub ochii autorităţilor indiferente sau, adesea, complice.

În timp ce DNA asanează mai mult sau mai puţin la greu, făcând dosare peste dosare, în contrapartidă, fraudarea banului public este în permanentă perfecţionare, arată o analiză publicată în cel mai recent număr al revistei Curţii de Conturi şi preluată de gândul.info. Potrivit autorului analizei, frauda în aplicarea procedurilor de achiziţii publice cunoaşte o “perfecţionare continuă”, autorităţile manifestă lipsă de interes, iar banul public este risipit, condiţii în care este "firesc" ca investiţiile să se deruleze cu dificultate, execuţia să fie deficitară iar fondurile să nu ajungă pentru nevoile acestei ţări.

Preţurile la materiale sunt umflate, insituţiile publice manifestă o lipsă de interes “aproape generală” , în contractele cu constructorii nu sunt prevăzute clauze penalizatoare pentru nerespectarea termenelor, dirigintele de şantier, “la pachet” cu constructorul, sunt câteva dintre concluziile analizei “Modalităţi de fraudare a fondurilor publice în realizarea lucrărilor de construcţii pentru obiective de investiţii”, publicate de Curtea de Conturi.

"Proiectanţii utilizează la estimarea valorii lucrărilor pentru realizarea obiectivelor de investiţii preţuri supradimensionate ale resurselor materiale comparativ cu situaţia reală la momentul întocmirii proiectului, de multe ori cu procente de până la 1.000%”, se precizează în analiza semnată de un auditor de la Curtea de Conturi Ialomiţa.

Pe de altă parte, autorităţile au şi ele rolul lor. În cadrul procedurilor de achiziţie publică, apar cazuri în care valoarea estimată a unei lucrări este de multe ori majorată artificial, pentru a permite constructorului să obţină un preţ mult mai mare pentru lucrările executate faţă de valoarea lor reală, menţionează autorul analizei, lucru care nu surprinde, având în vedere că din răsunătoarele dosare DNA reiese că autorităţile publice sunt puse pe făcut avere din banul public.

În cazul lui Sorin Oprescu, de exemplu, reamintim că procurorii DNA arătau ca acesta a înfiinţat în administraţia locală din Bucureşti un sistem prin care firmele care doreau să primească contracte din partea instituţiilor publice aflate în subordinea sa trebuiau să remită o parte din profitul brut realizat din execuţia acelor contracte, cu titlul de mită, unor factori de decizie din cadrul aparatului Primarului Municipiului Bucureşti.

Practic, firmele care lucrau cu Primăria, cedau înapoi în jur de 70% din profit, lor rămânându-le doar între 30% şi 33% din profitul brut. Iar cazul lui Oprescu nu este unul singular, numeroşi şefi de consilii judeţene şi primari având dosare pentru probleme similare.

Revenind la analiza Curţii de Conturi, autorul acesteia mai arată că, deşi legislaţia stabileşte reguli clare privind modul de întocmire a devizului general, proiectantul este răspunzător doar în ceea ce priveşte stabilirea cantităţilor de lucrări ce vor fi realizate, nu şi cu privire la evaluarea financiară a acestora.

“Este la îndemâna oricui să verifice care sunt preţurile reale ale pieţei, prin consultarea, de exemplu, a site-urilor oficiale ale distribuitorilor de materiale de construcţie, urmând să fie comparate preţurile practicate de aceştia cu cele folosite de proiectant. Totuşi, se remarcă o lipsă de interes aproape generală din partea entităţilor publice cu privire la acest aspect, fiind create toate premisele necesare fraudării”, avertizează autorul analizei.

Şi totuşi aceste evaluări nu se fac. Indiferenţă, oare, sau interes? Al lor, nu al cetăţeanului.

Articolul original poate fi citit aici