Progresele din Justiţie nu sunt ireversibile. Raluca Prună vorbeşte din nou de o posibilă restauraţie

Deşi ţara noastră a devenit un model în regiune, progresele din domeniul justiţiei nu sunt ireversibile. Oricând poate avea loc o restauraţie, este de părere ministrul Justiţiei Raluca Prună.
Raluca Prună
Raluca Prună (Eugen Horoiu/Epoch Times)

Progresul înregistrat în domeniul justiţiei nu este ireversibil, poate fi răsturnat foarte uşor, prin intervenţii legislative punctuale, a avertizat duminică, la evenimentul dedicat Zilei Justiţiei, ministrul Raluca Prună.

"Avem astăzi o justiţie independentă, la independenţa aceasta s-a ajuns greu, nu este un lucru dat, este un lucru pe care trebuie să-l apăraţi în fiecare zi. Îndrăznesc să spun, adresându-mă corpului de magistraţi: magistratura română va fi atât de independentă cât de independentă va dori să fie.

Ceea ce aţi făcut cu toţii poate fi răsturnat foarte uşor, prin intervenţii legislative punctuale. Şi atunci, este imperios necesar să ne asigurăm că nu se fac paşi înapoi şi că ceea ce s-a obţinut greu, nu se pierde uşor", s-a adresat magistraţilor Raluca Prună, citată de Agerpres.

Ministrul Justiţiei a explicat că îşi doreşte să se asigure că întregul cadru legislativ este unul predictibil, în măsura în care acest lucru este posibil, într-un an electoral şi în care CSM îşi alege noii membri.

"Elementul cheie rămâne, în ceea ce priveşte Guvernul, voinţa politică, şi nu am niciun fel de ezitare să spun că acest Guvern are voinţă politică în această privinţă. Există un rol pe care şi Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să şi-l asume ca garant al independenţei Justiţiei", a declarat Raluca Prună.

Oficialul a dat asigurări că Ministrul Justiţiei este un partener constant al Consiliului Superior al Magistraturii şi al sistemului judiciar.

"Mi se pare important să reiterez determinarea de a menţine cursul ascendent al politicilor de modernizare a sistemului judiciar. (...) Eu nu vreau să mă ascund şi spun că rămân încă foarte multe lucruri de făcut şi cred, ca ministru, că sistemul judiciar continuă să fie subfinanţat în mare măsură (...), iar infrastructura sistemului judiciar este o infrastructură la care mai avem mult de lucru.

Guvernul este, în acest sens, determinat să înceapă să remedieze această problemă, sigur însă că este o problemă de anvergură, în sensul că nu va reuşi acest Guvern să rezolve o infrastructură cu care suntem restanţi, toate guvernele care s-au perindat prin această ţară în ultimii 26 de ani. Am preluat de la predecesorii mei proiecte importante şi înţeleg să le duc mai departe. Am lansat la rândul meu direcţii de acţiune pe care le consider cruciale pentru bunul mers al Justiţiei", a adăugat Raluca Prună.

În context, ministrul a ţinut să mulţumească întregului corp al magistraţilor, avocaţilor, notarilor, tuturor celor care contribuie la înfăptuirea justiţiei, "pentru o activitate susţinută care a reuşit, în ciuda numeroaselor presiuni să rămână la cote de performanţe înalte".

Potrivit oficialului, performanţele sistemului judiciar pot fi constatate nu numai la nivel intern, dar şi la nivel extern, de către partenerii străini.

"Ceea ce contează, însă, astăzi este parcursul pe care îl avem până în prezent. Un prezent pentru care modul în care este derulată activitatea instituţiilor de prevenire şi combatere a marii criminalităţi, a corupţiei cu precădere, a devenit un reper pentru celelalte state membre ale Uniunii. Şi am în vedere state membre aflate în topul unor clasamente internaţionale privind integritatea", a punctat Raluca Prună.

De altfel, progresele României în domeniul justiţiei au fost evidenţiate la Summitul anticorupţie de la Londra, ţara noastră fiind considerată un model, cel puţin în regiune.

"România, ca stat membru al Uniunii Europene nu există în izolare, suntem un stat membru şi trebuie să ne privim inclusiv din această perspectivă a reformării şi dezvoltării sistemului judiciar, în acest context. Şi fapt este că actualul context european este, poate, mai complicat decât oricând. Nu există în acest moment o alternativă mai bună decât menţinerea şi consolidarea Uniunii. Reforma justiţiei în acest sens este absolut esenţială şi nu poate fi concepută în afara spaţiului de libertate, securitate şi justiţie al Uniunii Europene", a arătat Raluca Prună.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne