Protest la Institutul Cantacuzino. Ministrul Sănătăţii cere demisia directorului

(Lewis Whyld- WPA Pool / Getty Images)
Angajaţii de la Institutul Cantacuzino din Capitală protestează în curtea unităţii medicale, nemulţumiţi că nu au luat salariul luni, în timp ce ministrul Sănătăţii va cere demisia directorului unităţii cu toate că Radu Iordăchel a promis că banii vor fi primiţi marţi.
O parte dintre angajaţii Institutului Cantacuzino au ieşit, luni, în curtea unităţii, pentru a protesta, după ce au aflat că nu îşi vor primi salariile la timp.

"Trebuia să primească banii azi, dar vor primi mânie", a declarat managerul Institutului Cantacuzino, Radu Iordăchel, care a precizat că la protest participă doar o parte din cei 520 de angajaţi ai unităţii, potrivit Mediafax.

La întrebarea dacă angajaţii au ce lucra în condiţiile în care producţia de vaccinuri nu funcţionează în acest an, Iordăchel a afirmat că "o parte are de lucru".

Vasile Barbu, preşedintele ANPP, a declarat că Ministerul Sănătăţii nu a mai finanţat Institutul Cantacuzino, acesta fiind în imposibilitatea de a plăti salariile, potrivit B1 Tv.

Însă ministrul Sănătăţii cere demisia directorului de la Institutului Cantacuzino.
Angajaţii de la Institutul Cantacuzino nu şi-au primit salariile de mai multe luni, iar analizele gratuite nu mai pot fi făcute la Institut din cauza lipsei unui contract cu Casa de ASigurări de Sănătate.

Radu Iordăchel, a revenit la conducerea Institutului Cantacuzino în februarie, după ce fusese demis în iulie 2013 de ministrul Eugen Nicolaescu, din cauza unor probleme de management. Iordăchel a fost repus în funcţie după ce a câştigat în instanţă supendarea ordinului prin care a fost demis, până la judecarea cererii acestuia de anulare a dispoziţiei ministrului Sănătăţii.

Nicolae Bănicioiu a afirmat că, de două săptămâni, a fost organizată o comisie care va analiza situaţia existentă la Cantacuzino. Din comisie, care este condusă de ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, mai fac parte miniştrii Educaţiei, Cercetării, Finanţelor, Economiei, Justiţiei, Internelor şi Sănătăţii.

Institutul Cantacuzino nu va putea produce vaccin antigripal nici pentru sezonul 2014 - 2015, întrucât mai sunt probleme de rezolvat, iar fabricaţia va fi reluată de anul viitor, a declarat Radu Iordăchel în luna iunie.

Agenţia Naţională a Medicamentului a interzis punerea pe piaţă a vaccinului antigripal produs de Institutul Cantacuzino, după ce rezultatele testelor au indicat că acesta are o concentraţie foarte mare de endotoxine, care ar putea produce reacţii adverse, precum febră sau şoc anafilactic.

În anul 2012 a fost prima oară când în campania de imunizare gratuită împotriva gripei nu au mai fost folosite vaccinuri produse de Institutul Cantacuzino, după ce, în ianuarie 2012, au fost retrase multe loturi cu doze fabricate la acest institut datorită concentraţiei scăzute a tulpinei B, linia de producţie a fiolelor fiind ulterior închisă.

Institutul Cantacuzino, care era printre cei mai apreciaţi producători de produse imunologice din lume, a început să decadă în februarie 2010, după ce Agenţia Naţională a Medicamentului i-a retras autorizaţia de punere pe piaţă a produselor injectabile, inclusiv a vaccinurilor, deoarece îi expirase standardul de bune practici de fabricaţie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne