Renate Weber, pe făraş. PSD şi AUR au încercat din răsputeri să o salveze. S-a lăsat din nou cu scandal

Renate Weber
Renate Weber (Epoch Times România)
Loredana Diacu
15.06.2021

Parlamentul a făcut noi paşi în direcţia revocării Renatei Weber din funcţia de Avocat al Poporului, votând pentru respingerea rapoartelor de activitate pe ultimii ani ai instituţiei.

Şedinţa a fost tensionată, AUR încercând să o boicoteze, iar PSD apărând-o cu cerbicie pe Weber.

Referitor la boicot, George Simion a anunţat că parlamentarii săi nu vor lua parte la şedinţă pentru a nu asigura cvorum. Anterior şedinţei, Simion a anunţat că dacă Cristian Ghinea nu este revocat în urma votului pe moţiunea simplă, el şi colegii săi de la AUR vor boicota şedinţa de plen comun şi alte şedinţe importante.

"Nu avem cvorum pentru această şedinţă. Iar în semn de protest se votează raportul avocatului poporului care trebuie doar prezentat şi nu votat. Noi nu dorim să asigurăm cvorumul necesar", a declarat Simion de la tribuna Camerei Deputaţilor.

Declaraţiile lui au fost contrazise de liberalul Gabriel Andronache, care a precizat că Simion se înşală în privinţa cvorumului căci şedinţa se desfăşoară în prezenţa parlamentarilor care doresc să ia parte. Constituţia prevede: Camera Deputaţilor şi Senatului adoptă legi şi hotărâri în prezenţa majorităţii membrilor.

În sprijinul lui Simion a intervenit PSD, prin senatorul Lucian Romaşcanu, care a susţinut şi el că nu e cvorum.

Renate Weber a fost apărată de pesedistul Titus Corlăţean.

"Pe ordinea de zi avem mai multe rapoarte ale Avocatului Poporului, e o instituţie fundamentală şi care trebuie să funcţioneze având garantată independenţa. Am citit cu atenţie şi interes în special raportul pe 2020, an de pandemie, precum şi raportul comun al Comisiilor Juridice ale Parlamentului. Am remarcat cu plăcere volumul uriaş de activitate al Avocatului Poporului în domenii esenţiale pentru drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţeanului şi mă întreb, domnilor preşedinţi ai Camerei Deputaţilor şi Senatului, dacă dvs. aţi avut curiozitatea de a citi şi acest raport. (...) Acest raport negativ pentru activitatea din 2020 e de fapt pretext pentru revocarea Renatei Weber", a susţinut Corlăţean, care i-a acuzat pe cei de la putere că au fost deranjaţi de faptul că multe sesizări ale Avocatului Poporului au avut câştig de cauză şi a susţinut că noua guvernare de dreapta este "neomarxistă."

"Parlamentarii nu vor susţine un astfel de raport şi un astfel de atac. (...) Nu rezonăm ideologic cu doamna Renate Weber. Avem însă de apărat instituţii şi funcţionarea unor instituţii independente şi ştim că aceste funcţii nu trebuie exercitate pentru a fi confortabile puterii ci trebuie să fie dezagreabile puterii în interesul cetăţenilor. Iar aici doamna Renate Weber a îndeplinit corect funcţia de Avocat al Poporului şi şi-a îndeplinit corect datoria constituţională. Să nu vă miraţi că aceste abuzuri pe care le comiteţi (dvs., coaliţia) se vor întoarce împotriva dvs. şi că veţi avea reacţii negative din partea organizaţiilor internaţionale", a transmis Corlăţean de la tribună.

La rândul său, social-democratul Gabriel Zetea a anunţat că dacă liberalii nu renunţă la demers, PSD va sesiza Curtea Constituţională şi l-a întrebat pe Orban când a fost ultima oară la biserică.

"Astăzi asistăm la deturnarea scopului existenţei a însăşi Parlamentului României, Parlament care este folosit de actuala majoritate pentru a regla conturi personale, răfuieli politice. (...) Doamna Renate Weber n-a fost niciodată PSD-istă, ci o PNL-istă de frunte, aleasă pe listele PNL pentru Parlamentul Europen în 2007, în 2009, în 2014 de trei ori. Atunci era foarte bună, pentru că critica PSD, azi nu, pentru că a intrat în conflict instituţional cu majoritatea PNL-istă", a spus Zetea, care a fost întrerupt de preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, care l-a rugat să "treacă la subiect".

"Am o singură întrebare: Când aţi fost ultima dată la biserică să vă spovediţi păcatele? Pentru că minciuna este un păcat capital, iar Dumnezeu e sus şi nu doarme. (...) Aş avea pretenţia să vă spovediţi măcar voi, PNL-iştii, pentru că de la USR-işti n-am pretenţia asta, pentru că ei au văzut bisericile doar pe dinafară", i-a răspuns Zetea lui Orban.

El a adăugat că Avocatul Poporului apără drepturile omului, nu pe ale premierului Florin Cîţu sau Ludovic Orban.

"Asta îi reproşaţi Avocatului Poporului, că şi-a făcut datoria conform prevederilor constituţionale. (...) Actuala putere este deranjată că Avocatul Poporului a sesizat CCR cu privire la o serie de ordonanţe de urgenţă. (...) Conform legii, majoritatea ar trebui să arate care sunt încălcările legii sau ale Constituţiei ce determină revocarea. Dacă nu există o asemenea demonstraţie, Opoziţia, noi, PSD putem şi vom sesiza Curtea Constituţională. PNL şi USR vor să forţeze schimbarea legii pentru a permite revocarea Avocatului Poporului în orice condiţii, oricând şi oricum", a susţinut Zetea.

La rândul său, senatoarea PNL Iulia Scântei a criticat dur activitatea Renatei Weber, acuzând-o de acţiuni care au încălcat obiectivele din MCV.

"Mai mult, Avocatul Poporului nu şi-a îndeplinit nici rolul în domeniul protecţiei copilului pentru că nu a depus nicio plângere penală şi nu a apărut în instanţă niciodată în sprijinul vreunui minor abuzat, deşi avea această obligaţie legală", a transmis Scântei.

De asemenea, senatoarea a acuzat-o pe Weber că nu a acţionat în spiritul cooperării loiale cu Parlamentul căci în loc să trimită recomandări pentru remedierea unor legi a atacat direct la CCR.

De partea sa, deputatul USR Cristian Seidler a ţinut să puncteze că, deşi PSD pretinde că nu are afinităţi cu Renate Weber, Avocatul Poporului a fost în cârdăşie cu PSD în apărarea pensiilor speciale.

A luat cuvântul şi George Simion, deşi în prealabil anunţase că boicotează şedinţa, tot pentru a o apăra pe Renate Weber, acuzând o tentativă de acaparare a tuturor instituţiilor de stat de către actuala putere.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor