Separatiştii pro-ruşi nu se lasă păgubaşi. Noi atacuri în zona aeroportului din Doneţk



Tancuri ucrainene la un punct de verificare din oraşul Debaltseve din estul Ucrainei.
Tancuri ucrainene la un punct de verificare din oraşul Debaltseve din estul Ucrainei. (Captură Foto)

Separatiştii pro-ruşi şi-au reînnoit luni atacurile asupra forţelor ucrainene din zona aeroportului din Doneţk, în estul Ucrainei, după ce Kievul a lansat o operaţiune în masă pentru a câştiga terenul pierdut.

Oficialii ucraineni au declarat că trei soldaţi au fost ucişi şi alţi 66 răniţi în ultimele 24 de ore, în timpul luptelor în care au recuperat zona aeroportului, sub un plan de pace internaţional încălcat deseori.

De asemenea, un spital a fost lovit luni de un tir de rachete în centrul oraşului Doneţk, conform unor jurnalişti ai AFP aflaţi la faţa locului. În acest atac au fost rănite şase persoane, un doctor şi cinci pacienţi, a declarat Ministerul pentru Situaţii de Urgentă al republicii autoproclamate Doneţk.

Rusia şi-a exprimat îngrijorarea faţă de ceea ce numeşte o escaladare a crizei de către conducerea din Kiev şi a publicat propriul său plan de pace sub forma unei scrisori din partea preşedintelui rus Vladimir Putin către omologul său ucrainean Petro Poroşenko. Kremlinul a declarat că planul a fost respins de conducerea din Kiev.

“Este cea mai mare şi chiar cea mai strategică greşeală a autorităţilor ucrainene să se bazeze pe o soluţie militară pentru rezolvarea acestei crize”, a declarat viceministrul rus de externe Grigori Karasin, fiind citat de Interfax. “Acest lucru ar putea duce la consecinţe ireversibile pentru statalitatea ucraineană.”

Oficialii ucraineni au insistat ca Moscova să respecte planul cu 12 puncte asupra căruia s-a căzut de acord la Minsk în 5 septembrie 2014, adăugând că această contraofensivă asupra aeroportului nu reprezintă o încălcare a acordului.

Deşi Kievul şi aliaţii săi vestici au acuzat Rusia că susţine rebelii separatişti pro-ruşi cu arme şi luptători, Kremlinul neagă cu tărie aceste acuzaţii.

Administraţia pro-occidentală din Kiev a acuzat că aproximativ 700 de soldaţi ruşi au pătruns pe teritoriul ucrainean în cursul zilei de luni.

“Luni dimineaţă, două grupuri de militari ai Federaţiei Ruse au traversat frontiera, intrând în Ucraina. Fiecare grup era format din 300 - 350 de militari”, a declarat Andrei Lisenko, purtător de cuvânt al armatei ucrainene.

În plus, o sursă militară a declarat agenţiei de ştiri Reuters că aproximativ 25 de tancuri au trecut graniţa în apropiere de Lugansk.

După ce planurile pentru o nouă rundă de discuţii au fost abandonate săptămâna trecută, luptele s-au intensificat din nou în Ucraina, a cărei peninsulă Crimeea a fost anexată de Rusia în martie 2014, generând o criză cu Occidentul în cadrul căreia Statele Unite şi Uniunea Europeană au impus o serie de sancţiuni economice. Aceste sancţiuni, alături de scăderea preţurilor la petrol şi de devalorizarea rublei, au lovit puternic economia Rusiei.

În Bruxelles, miniştrii UE de externe au declarat că acum nu este momentul potrivit pentru uşurarea sancţiunilor economice împotriva Rusiei, în ciuda propunerilor conciliatorii venite din partea şefei UE pentru politică externă, Federica Mogherini.

Mogherini a declarat că UE trebuie “să se gândească la restaurarea parţială a opţiunilor şi instrumentelor de cooperare cu Rusia în sectorul aplicării legii şi în cel juridic”. Dar unele state UE precum Lituania au declarat că acest lucru ar trimite un mesaj greşit conducerii ruse şi anume acela că abordarea europeană privind această criză începe să se clatine.

Pe lângă încetarea focului, acordul de la Minsk a cerut retragerea forţelor armate şi a luptătorilor străini precum şi a echipamentului militar – adică, după cum susţine Kievul, acele arme şi sisteme de rachete pe care Rusia le furnizează rebelilor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe