Spart de hakeri, un cont de Twitter al FAI anunţă o posibilă scurgere nucleară

(Sean Gallup / Getty Images)

Contul de Twitter în engleză al purtătorului de cuvânt al Forţelor de Apărare Israeliene (FAI) a fost spart de hackeri, care au postat ulterior un mesaj ce a stârnit panica celor care au apucat să-l citească.

Postarea de pe contul de Twitter al purtătorul de cuvânt FAI i-a speriat joi pe cei circa 250.000 de followers ai acestuia. Hackerii au scris: „Există posibilitatea unei scurgeri nucleare în zonă, după ce două rachete au lovit reactorul nuclear Dimona”.

În scurt timp s-a dovedit că acest cont fusese spart de hackeri, care au postat mesajul. Armata Siriană Electronică şi-a asumat responsabilitatea pentru hacking, postând un screenshot pe pagina sa de Twitter pentru a dovedi acest lucru.

„Ne cerem scuze pentru tweet-urile incorecte”, a scris Biroul purtătorului de cuvânt al FAI după ce a şters mesajul înşelător.„Contul nostru de twitter a fost compromis. Vom combate teroarea pe toate fronturile, inclusiv în dimensiunea cibernetică”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe