Tactica pe care vrea să o adopte Simona Halep în primul meci la Australian Open

Jucătoarea româncă a fost foarte bine primită la Melbourne, unde are loc primul turneu de Mare Şlam al anului, fiind aleasă să joace, luni, în primul meci de deschidere a turneului.
Jucătoarea română de tenis Simona Halep.
Jucătoarea română de tenis Simona Halep. (SimonaHalepFanSpace/twitter)

Simona Halep a dat un interviu la o conferinţă de presă înainte de începerea Australian Open, în care îşi face cunoscute gândurile pe care le are în legătură cu acest turneu. Conform tragerii la sorţi, Simona o va întâlni în primul tur pe americanca Shelby Rogers, de 24 de ani.

Constănţeanca a spus că se simte bine pentru că are deja o săptămână de când se pregăteşte în Melbourne, are ceva emoţii, dar este în formă şi speră să obţină rezultate mai bune faţă de anul trecut, când a pierdut în primul tur la Shuai Zhang, care a jucat bine şi a ajuns în sferturi de finală. Apreciază faptul că are un statut special şi că va deschide turneul, dar a mai făcut acest lucru de două ori la French Open.

Referitor la adversara sa din primul tur, americanca Shelby Rogers, Simona a precizat că o cunoaşte destul de bine, a jucat cu ea la US Open şi ştie că va fi un meci greu, dar este hotărâtă să dea totul, să fie concentrată şi încrezătoare şi vrea neapărat să câştige.

A venit din timp în Australia ca să se obişnuiască cu căldura şi a jucat pe terenul central Rod Laver Arena. Nu a jucat mult, dar a avut timp să-şi perfecţioneze jocul.

Simona a promis că va încerca să fie rapidă, să blocheze şi în principiu vrea să-şi facă jocul chiar dacă Rogers loveşte puternic. A mai avut adversare care lovesc puternic mingea şi ştie ce trebuie să facă în acest caz.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Sport