Tenis. Monica Niculescu a pierdut în finala circuitului de la Hobart (Australia)

Jucătoarea română nu a reuşit să treacă în ultimul act al turneului WTA de belgianca Elise Mertens, fiind învinsă în două seturi cu scorul de 6-3, 6-1.
Jucătoarea română de tenis Monica Niculescu.
Jucătoarea română de tenis Monica Niculescu. (Rick Gleijm/twitter)
Marius Drăgoi
14.01.2017

Monica Niculescu (29 ani, 40 WTA) a ratat şansa cuceririi unui nou trofeu, sâmbătă, sportiva româncă înclinându-se în marea finală a probei de simplu feminin a turneului WTA de la Hobart (Australia), dotat cu premii totale de 226.750 dolari, în faţa Elisei Mertens (21 ani, 127 WTA) din Belgia cu scorul de 6-3, 6-1. Partida a durat o oră şi 14 minute.

Cap de serie numărul trei, Niculescu, nu a opus rezistenţă prea mare în faţa jucătoarei venită din calificări. După un start bun pentru tenismana noastră (2-0), belgianca s-a integrat perfect în joc reuşind să recupereze diferenţa de scor, şi după un 3-2 pentru Monica, Mertens a luat patru ghemuri la rând adjudecându-şi victoria primului set.

În partea a doua a întâlnirii, Niculescu i-a luat doar un singur set noii campioane, aceasta din urmă impunându-se destul de uşor cu 6-1.

Niculescu a avut doar 12 lovituri direct câştigătoare şi 22 de erori neforţate, iar Mertens 28 de lovituri câştigătoare şi 20 de erori neforţate.

Pentru performanţa obţinută Monica Niculescu va fi recompensată cu un cec în valoare de 21.400 dolari şi 180 de puncte WTA.

La dublu, finala a fost câştigată de perechea româno-ucraineană Raluca Olaru/Olga Savciuk, care s-a impus cu 0-6, 6-4, 10-5 în faţa cuplului Gabriela Dabrowski (Canada)/Zhaoxuan Yang (China).

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor