"Cheltuiala angajatorului nu creşte sub nicio formă", a mai precizat Tăriceanu.
"Această măsură nici nu se ştie dacă va fi sau nu va fi introdusă, iar eu m-am amuzat copios: în aceeaşi zi, premierul Tudose anunţa că nu se mai introduce această măsură de transfer a plăţii contribuţiilor către angajaţi şi, în aceeaşi zi, ministrul Finanţelor a emis un comunicat - cred că la două sau trei ore distanţă - care anunţa că totuşi se introduce această măsură.
Nici nu mai ştii pe cine să crezi din actualul Guvern şi nimeni nu ştie la ce se poate aştepta în materie fiscală de la partidul de guvernământ. E o măsură care nu aduce nimic, dar trebuie să urmărim cu mare atenţie şi atrag atenţia să nu cumva să ascundă o încercare de a reduce cheltuielile bugetare prin scăderea salariului net în sectorul public", declara recent liderul PNL, Ludovic Orban, pe fundalul afirmaţiilor contradictorii la nivel de executiv.