Teodorovici, aroganţă maximă: Când înfiinţam Ministerul Fondurilor UE, Corina Creţu căuta pe hartă Bruxelles-ul

Eugen Teodorovici
Eugen Teodorovici (Epoch Times România)

Ministrul interimar al Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a lansat noi acuzaţii, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă la Palatul Victoria, la adresa comisarului european pe politică regională, Corina Creţu.

"Din păcate am avut şi un an în care efectiv nu doar că nu s-a adus niciun ban european (atac la Guvernul Cioloş - n.r.) dar s-au şi creat blocaje care după aceea au creat şi efectele negative, pentru că astăzi România ar fi fost la un nivel mult mai ridicat de absorbţie de fonduri europene. Şi dacă tot suntem la fonduri europene, dacă îmi permiteţi, o să îi transmit un mesaj dnei comisar Corina Creţu, este poate pentru prima oară când o fac ca şi ministru al fondurilor europene, interimar, e adevărat, dar cred că, şi fără să jignesc pe nimeni, atunci când înfiinţam Ministerul Fondurilor Europene în 2012, sau, hai să spunem şi mai demult, atunci când mă ocupam de fonduri europene, de preaderare este adevărat, cred că dna Corina Creţu încă mai căuta pe hartă unde este localizat Bruxelles-ul", a declarat Teodorovici.

Liderul PSD a explicat, în continuare, motivul pentru care a făcut aceste remarci la adresa comisarului Corina Creţu, locul doi pe lista Pro România pentru europarlamentare.

"Şi spun acest lucru pentru că am trimis un mesaj astăzi doamnei comisar, pentru că voi fi mâine la Bruxelles, şi voi avea mai multe discuţii, atât ca ministru de Finanţe, la preşedinţia Consiliului de miniştri de Finanţe la nivel european, dar şi ca ministru al Fondurilor Europene interimar, şi cu această ocazie aş fi vrut să am discuţii, la Bruxelles, la nivel tehnic cu echipa domniei sale de la DG Regio, pe diferite subiecte de importanţă pentru România, şi anume Podul de peste Dunăre, Laserul de la Măgurele, o serie de proiecte pentru care vrem să avem o consultare înainte de a acţiona într-un anumit fel sau altul, şi din păcate, din câte înţeleg, nu se permite o astfel de discuţie şi doreşte blocarea discuţiei mele, ca ministru, cu cei de la nivel tehnic de la Bruxelles. Poate doamna comisar este mult prea ocupată cu această campanie electorală. Mi-aş fi dorit foarte mult să pot discuta aceste subiecte foarte importante pentru România, cum spuneam", a afirmat Teodorovici.

În final, şeful Finanţelor a precizat că, dacă totuşi mesajul său ajunge la Corina Creţu, "poate ne vedem la Bruxelles şi discutăm concret pentru ţară pe care dânsa spune că o reprezintă cu mare succes".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne