Tomac: „Spaţiul Schengen nu se desfiinţează. Există şansa ca România să adere”

Eugen Tomac
Eugen Tomac (Facebook)
Loredana Diacu
28.10.2023

Liderul PMP, Eugen Tomac, susţine că o eventuală desfiinţare a Spaţiului Schengen ar pune sub semnul întrebării însăşi existenţa Uniunii Europene şi afirmă că România are şansa de a adera la Spaţiul Schengen

Tomac a ţinut să sublinieze că Spaţiul Schengen nu se desfiinţează, în contextul în care mai multe state au anunţat că poliţiştii vor fi prezenţi la graniţe şi vor face controale, decizia fiind luată după ce a izbucnit conflictul în Orientul Mijlociu, relatează Newsweek.

Întrebat la emisiunea „Insider Politic” difuzată sâmbătă la Prima TV, dacă mai există vreo şansă ca România să adere la Schengen anul acesta, europarlamentarul PMP Eugen Tomac a răspuns afirmativ.

„Evident că există. Este necesar un acord politic în Consiliul European. Problema nu mai e bilaterală între România şi Bulgaria, România şi Bulgaria versus Austria sau Olanda, problema a devenit una europeană şi, din punctul meu de vedere, preşedintele Iohannis trebuie să reuşească să facă ceea ce a reuşit preşedintele Traian Băsescu, şi anume să obţină o decizie a Consiliului European prin care să ceară Consiliului Uniunii Europene să nu mai blocheze intrarea noastră în Spaţiul Schengen pentru că încalcă tratatul.

Consiliul European reuneşte şefii de stat şi de guvern şi au existat două decizii ale Consiliului European, în 2011 şi în 2012 prin care s-a cerut expres Consiliului Uniunii Europene, respectiv Consiliului de miniştri şi JAI să nu mai blocheze intrarea României şi Bulgariei în Spaţiul Schengen.

Din păcate, în 2012 am avut acea festivitate politică de tristă amintire când USL a dat peste cap tot statul şi atunci s-a suspendat întregul proces şi România a intrat într-o zonă gri. Acum, dacă preşedintele Iohannis, împreună cu cancelarul Germaniei, care şi-a exprimat de nenumărate ori susţinerea pentru noi, ar impune o asemenea decizie în Consiliul European, lucrurile s-ar tranşa foarte rapid. Politic, doar asta este soluţia”, a declarat Eugen Tomac.

Întrebat cum comentează declaraţiile preşedintelui României, Klaus Iohannis, care a spus că Spaţiul Schengen aproape că nu mai există, Tomac a explicat că acesta există şi că nu trebuie să intrăm în capcana folosită de politicienii europeni.

„Da, e o capitulare nejustificată. Spaţiul Schengen există şi aici nu trebuie să intrăm în această capcană folosită de toţi politicienii europeni şi aici mă refer la şefii de guvern şi de stat din UE care ei anunţă că suspendă acordul Schengen. Este o mare minciună. Nu se desfiinţează Schengen.

Atunci când se va desfiinţa Spaţiul Schengen, se va pune sub semnul întrebării însăşi existenţa Uniunii Europene. Faptul că cineva, la trecerea dintr-o ţară în alta, instalează două patrule de poliţie care supraveghează intrarea dintr-o ţară în alta nu înseamnă că se reintroduc controale la frontieră”, a explicat Tomac.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor