Traian Băsescu i-a mulţumit lui Timofti pentru că a efectuat prima vizită bilaterală la Bucureşti

Traian Băsescu, preşedintele României, răspunde întrebărilor presei la întalnirea cu preşedintele Moldovei, Nicolae Timofti.
Traian Băsescu, preşedintele României, răspunde întrebărilor presei la întalnirea cu preşedintele Moldovei, Nicolae Timofti. (Mihut Savu / The Epoch Times)

Preşedintele Traian Băsescu i-a mulţumit, joi, omologului moldovean, Nicolae Timofti pentru că prima vizită bilaterală a făcut-o la Bucureşti.

Şeful statului l-a felicitat pe Nicolae Timofti pentru alegerea în funcţia de preşedinte. ”Aţi ţinut să subliniaţi această reuşită politică a dumneavoastră şi a Parlamentului Republicii Moldova făcând prima vizită bilaterală la Bucureşti, după ce aţi vizitat Bruxellesul.Vă mulţumesc mult pentru onoarea pe care mi-aţi făcut-o de a vizita prima dată Bucureştiul în relaţie bilaterală”, a spus Băsescu.

La rândul său, Nicolae Timofti i-a mulţumit preşedintelui Băsescu pentru felicitări şi a precizat că e necesară o apropiere şi mai mare între cele două ţări.

Preşedintele Republicii Moldova a mai declarat că speră că ”discuţiile ne vor ajuta să scoatem la iveală toate problemele” existente încă între cele două ţări.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne