Tudose, poziţie fermă: Părinţii care refuză vaccinarea ar putea fi decăzuţi din drepturi

În cazul părinţilor care refuză să-şi vaccineze copiii s-ar putea lua măsura decăderii din drepturi, a avertizat premierul Mihai Tudose.
Andrei Pricopie
01.08.2017

alte articole

Mihai Tudose
Mihai Tudose (Obiectiv Vocea Brailei)
Andrei Pricopie
01.08.2017

Premierul Mihai Tudose a explicat că pe tema programului naţional de vaccinare s-au identificat o serie de probleme printre care lipsa de implicare a unor medici şi gradul scăzut de conştientizare în rândul populaţiei asupra riscurilor nevaccinării.

"În primul rând am reuşit să facem o inventariere a problemei. Trebuie să recunoaştem că e o problemă în România. Prima dată am văzut cum stăm că au fost vaccinuri sau nu, că au fost şi nu au fost distribuite şi puse în operă. Domn'e, până la urmă eu mă aşteptam ca la un medic responsabil care doreşte să facă programul de vaccinare să spună, să ţipe, să vină la dumneavoastră în studio să spună: 'uite, domn'e, ce face statul ăsta, nu-mi dă vaccinuri', ori constatam ulterior că pe anumite zone vaccinurile existau, dar nu s-a ocupat nimeni de acest lucru, pe principiul vine copilul singur, e în regulă, nu vine, asta e viaţa, înseamnă că nu a vrut. Nu se poate aşa ceva", a declarat Tudose, citat de Agerpres.

În acelaşi timp, premierul a subliniat importanţa campaniei de conştientizare a populaţiei despre riscurile la care sunt expuşi copiii prin nevaccinare dusă în ultima perioadă prin intermediul mijloacelor mass-media, dar şi a reţelelor de socializare.

"Mulţumesc tuturor televiziunilor, tuturor canalelor media, inclusiv acelei lumi nou create gen Facebook, comunicare electronică, care a devenit foarte activă în susţinerea acestui demers şi cu efect extraordinar, a început efectiv să crească procentul (de vaccinare - n.r.) în ultimele două săptămâni. Datorită dumneavoastră, datorită acelor oameni minunaţi care au înţeles că e datorie şi a lor ca români să convingă pe cât mai mulţi că nu e un moft, că au fost boli eradicate în lumea aceasta prin simpla vaccinare", a precizat Tudose.

Pe de altă parte, şeful Executivului a atras atenţia că sunt, totuşi, cazuri de părinţi care refuză vaccinarea nu din lipsă de informare, ci "pentru că nu vrea, că nu vrea, că aşa i-a intrat lui în cap".

"Deocamdată, eu cred că trebuie să depăşim următoarele două stadii, primul, de conştientizare şi al doilea de efort susţinut al medicilor", a punctat Tudose.

Premierul a adăugat că în cazul părinţilor "îndărătnici" va trebui găsită o altă soluţie şi în acest sens a invocat introducerea în noua lege a vaccinării a măsurii decăderii din drepturi.

"Încercăm să găsim nişte formule care să dea rezultate şi avem discuţii în momentul acesta cu nişte specialişti în domeniul protecţiei copilului... un părinte poate fi decăzut din drepturi şi dacă nu-şi tratează copilul de răceală sau de gripă şi atunci Protecţia Copilului intervine şi salvează copilul. Cred că tot aceasta este calea până la urmă. Nu poţi să spui că eşti părinte, ai trei copii, să spui: 'nu-i vaccinez că ai mei nu se îmbolnăvesc'. În general se cam îmbolnăvesc", a mai declarat Tudose.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor