Ucraina a definit condiţiile aderării sale la Uniunea vamala

Epoch Times România
15.10.2011

Ucraina a definit condiţiile aderării sale la Uniunea vamala (Rusia, Belarus, Kazahstan), a anunţat vineri viceministrul ucrainean al economiei însărcinat cu cooperarea cu Rusia, CSI şi CEEA, Valeri Muntian.

"Iată scenariul pe care îl putem lua în calcul. În primul rând, ridicarea taxelor de export asupra petrolului (...) şi produselor petroliere. În al doilea rând, reducerea preţului gazului. Trebuie ca preţul pentru Ucraina să fie acelaşi cu cel practicat în interiorul Rusiei. Ceea ce ar permite evitarea absorbţiei companiilor gaziere ucrainene", a declarat Muntian la Kiev, în cursul unei conferinţe intitulate "Uniunea vamală sau zona de liber schimb: Ucraina are o altă alegere?".

Printre celelalte condiţii obligatorii, viceministrul a citat şi "necesitatea de a umple complet gazoductele de transport ucrainene". Potrivit lui, această condiţii "i-ar permite ţării să îşi păstreze potenţialul de tranzit".

Autorităţile ucrainene au anunţat că aderarea UE reprezintă un obiectiv strategic al ţării. Kievul negociază cu Bruxelles-ul liberalizarea regimului de vize şi speră să parafeze acordul de asociere cu UE înainte de sfârşitul lui 2011.

Moscova invită Kievul să adere la Uniunea vamală. Ucraina refuză această oferăt, pentru că ar împiedica implementarea unei zone de liber schimb cu UE.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor