Ucraina susţine că a doborât în premieră un bombardier rusesc cu rază lungă de acţiune
Kievul a declarat vineri că, pentru prima dată de la invazia Rusiei, a doborât un bombardier rusesc cu rază lungă de acţiune folosit pentru a lansa rachete de croazieră asupra oraşelor ucrainene.
"Pentru prima dată, unităţile de rachete antiaeriene ale forţelor aeriene, în cooperare cu serviciile de informaţii ale apărării din Ucraina, au distrus un bombardier strategic cu rază lungă de acţiune Tu-22M3", a precizat armata ucraineană într-o declaraţie pe reţelele de socializare.
Oficialii ruşi au declarat că avionul s-a prăbuşit deasupra regiunii sudice Stavropol în timp ce se întorcea la bază şi că cel puţin un membru al echipajului a murit, potrivit AFP.
"Un avion Tu-22M3 al forţelor armate ruse s-a prăbuşit în regiunea Stavropol în timp ce se întorcea la aerodromul de bază după ce a efectuat o misiune de luptă. Piloţii s-au catapultat", a declarat agenţia de ştiri de stat TASS, care citează Ministerul rus al Apărării.
Unul dintre cei patru membri ai echipajului a murit în incident, a declarat guvernatorul regiunii Stavropol, Vladimir Vladimirov, într-o postare pe Telegram.
Alţi doi au fost transportaţi la un centru medical local. "Căutarea celui de-al patrulea pilot continuă", a adăugat el.
Stavropol este o regiune din nordul Caucazului rusesc, la est de peninsula anexată Crimeea, care a fost victima mai multor atacuri de-a lungul celor doi ani de război.
Avionul s-a prăbuşit în districtul Krasnogvardeysky, a declarat guvernatorul, la aproximativ 400 de kilometri de marginea estică a Crimeei.
Direcţia principală de informaţii a Ministerului ucrainean al Apărării a declarat că avionul "a fost doborât la o distanţă de aproximativ 300 de kilometri de Ucraina. Ca urmare a loviturii, bombardierul a reuşit să zboare până în regiunea Stavropol, unde s-a prăbuşit".