UPDATE: Flash-mob în faţa Parlamentului RM: Democraţia este în pericol

Moldovenii ies din nou în stradă, pentru că deputaţii votează legi pe furiş. Votarea schimbării sistemului electoral este considerat de unii „ştreangul pentru strangularea democraţiei” Republicii Moldova.
Protest în faţa Parlamentului Republicii Moldova
Protest în faţa Parlamentului Republicii Moldova (The Epoch Times România)

UPDATE: La flash-mobul din faţa Parlamentului Republicii Moldova s-au adunat zeci de protestatari printre care se află lideri politicişi membri ai partidelor de opozitie parlamentară şi extra-parlamentară, activişti civici precum şi reprezentanţi ai societăţii civile. Cei prezenţi la eveniment scandeaza „Noi suntem poporul”, „Jos manipularea”, „Votul meu nu e al tău”, „La puşcărie”, „Afară”, „Treziţi-vă”, „Nu schimbăm sistemul, vă schimbăm pe voi”, „Retrageţi”, „La închisoare, nu la guvernare”, „Dodon trădător”, „Diaspora e cu noi”.

Oamenii au venit pregătiţi şi cu pancarte, pe care scria „PD, PSRM, PPEM – groparii democraţiei”, „PD, PSRM – în ţară e mizerie”, „Vrem să lucraţi, nu să votaţi”. Menţionăm că, la flash-mobul de duminică erau prezenţi şi trupele speciale carabinieri. La sfârşit, organizatorii evenimentului au anunţat proteste zilnice, chemând cetăţenii, în deosebi chişinăuenii în faţa Parlamentului la ora 17:00. „La proteste zilnice pentru cei care sunt în Chişinău, în fiecare seară să-i aşteptăm pe parlamentari, pe cei care au votat pentru acest proiect de lege, să le cerem explicaţii, să le spunem că n-o să le-o iertăm niciodată şi că vor fi sancţionaţi”, a precizat liderul Partidului Acţiune şi Solidaritate, Maia Sandu.

***

La Chişinău, în faţa Parlamentului, duminică începând cu ora 12:00, va avea loc un flash-mob în contextul în care, vineri deputaţii din Partidul Democrat, Partidul Socialiştilor şi Grupul Popular European, au votat în primă lectură modificarea sistemului electoral prin trecere la votul uninominal cu 52 de voturi şi la sistemul mixt cu 74 de voturi, pe care ulterior au decis să le comaseze într-un singur proiect şi anume sistemul mixt de vot.

„Democraţia este în pericol! Parlamentul a încălcat toate regulile de procedură şi bunul-simţ. Cui îi pasă de respectarea regulilor, a statului de drept şi a democraţiei, veniţi la un flash-mob în faţa clădirii Parlamentului să solicităm retragerea proiectelor 123 şi 60 (uninominal şi mixt)”, se arată într-un eveniment creat pe Facebook de directorul executiv al Institutului de Politici Publice, Arcadie Barbăroşie.

Liderul Partidului Acţiune şi Solidaritate, Maia Sandu consideră că „e de datoria noastră să ne apărăm ţara de cei care ne fură viitorul! Când un Parlament ilegitim şi compromis ia decizii anti-cetăţeneşti cu riscul instaurării unei dictaturi, noi avem datoria să apărăm democraţia şi statul de drept”. Totodată, Sandu a îndemnat cetăţenii să vină duminică la flash-mobul „Democraţia în pericol”, din faţa Parlamentului, „unde vineri a fost pregătit ştreangul pentru strangularea democraţiei”.

„Societatea civilă organizează mâine (duminică - n.r.), la 12:00, un flashmob în faţa Parlamentului. Îndemn susţinătorii Platformei DA şi toţi oamenii de bună credinţă, indiferent de opţiune politică, să se alăture acestui eveniment premergător”, a scris liderul Platformei DA, Andrei Năstase, pe pagina sa de socializare.

La fel şi unii internauţi au reacţionat, plasându-şi mesajele pe aceeaşi reţea de socializare. Tudor Rusu scrie „treziţi-vă moldoveni, nu mai fiţi indiferenţi, că sunt foarte mulţi indiferenţi, şi de aceia ne conduc ca pe oi Plaha cu Dodon”. Tatiana Mutelica a adăugat că „ar fi bine să iasă toată lumea ce vrea bine ţării noastre”. Ludmila Pînzari, care se află peste hotare, a menţionat că „suntem departe şi ne doare ce se întâmplă în ţara noastră, dar cei care încă sunteţi pe loc, cum puteţi sta indiferenţi? Cum nu vă pasă? Tot poporul trebuie să iasă la protest”.

Amintim că vineri, 5 mai, în pofida lipsei unui consens naţional, dar şi a criticilor lansate de unele partide de opoziţie, atât parlamentare cât şi extra-parlamentare, de societatea civilă precum şi de partenerii externi, deputaţii de la Chişinău au inclus subit pe agenda Legislativului proiectele privind schimbarea sistemului electoral al R. Moldova şi le-au votat în prima lectură, în timp ce Parlamentul era pichetat de zeci de protestatari.

Dacă preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, fost lider PSRM, cele 74 de voturi pentru sistemul mixt a însemnat „o victorie”, atunci pentru şeful legislativului, Andrian Candu, acest lucru a semnificat „un consens în Parlament”. „Decizia de a vota astăzi în prima lectură a fost tocmai pentru a da experţilor Comisiei de la Veneţia spre analiză un singur proiect de lege”, a declarat Candu, în cadrul unei conferinţe de presă, după şedinţa Parlamentului.

Săptămâna viitoare, când la Chişinău vor veni reprezentanţii Comisiei de la Veneţia, aceştia vor analiza raportul proiectului de lege prezentat de către socialişti, privind sistemul mixt de vot, şi asta după ce timp de trei luni Partidul Democrat a organizat o amplă campanie de informare şi colectare de semnături în favoarea votului uninominal.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe