Vasile Năstase cere prim-ministrului informaţii despre rezerva de grâne a R. Moldova

Lan de grâu
Lan de grâu
Maria Maevschi
29.04.2020

Deputatul Platformei Demnitate şi Adevăr Vasile Năstase a trimis miercuri, 29 aprilie, o interpelare pe numele prim-ministrului Republicii Moldova, Ion Chicu, solicitând detalii referitor la rezerva de grâne a statului, cine şi în ce condiţii exportă grâul în străinătate, care erau stocurile la sfârşitul anului 2019 şi cât mai este acum în hambare.

Interpelarea a fost făcută în contextul în care în spaţiul public au apărut informaţii privind intensificarea exportului de cereale, în special de grâne din Republica Moldova, inclusiv prin portul Giurgiuleşti.

Primul semnal a venit de la Căuşeni, de unde zeci de camioane încărcau zilele trecute cerealele de la elevator, mai apoi le transportau de la Giurgiuleşti, unde s-au creat cozi de automobile pline cu cereale, se arată într-un comunicat al Platformei DA.

„Deoarece traversăm o perioadă economică nefastă, legată de epidemia COVID 19, deoarece anul agricol 2020 este unul extrem de complicat, marcat de o secetă devastatoare, rezervele de cereale sunt absolut necesare ţării, ele constituind un element cardinal al securităţii alimentare a statului”, a subliniat parlamentarul basarabean în acest context.

„Stimate domnule prim-ministru,

În spaţiul public au apărut informaţii privind intensificarea exportului de cereale, în special de grâne din Republica Moldova, inclusiv prin portul Giurgiuleşti. Primul semnal a venit de la Căuşeni, de unde zeci de camioane încărcau şi transportau zilele trecute cerealele de la elevator, mai apoi de la Giugiuleşti unde s-au creat cozi de automobile încărcate cu cereale.

Deoarece traversăm o perioadă economică nefastă, legată de epidemia COVID 19, deoarece anul agricol 2020 este unul extrem de complicat, marcat de o secetă devastatoare, rezervele de cereale sunt absolut necesare ţării, ele constituind un element cardinal al securităţii alimentare a statului.

În conformitate cu art. 17, alineat (6), art. 20, alineat (2) din Legea privind statutul deputatului în Parlament şi art. 125 din Regulamentul Parlamentului, solicit informaţii exhaustive asupra următoarelor:

1. Care era volumul rezervei de stat de cereale la sfârşitul anului 2019 şi care este acum?

2. Care este baza legală în care se fac exporturile de cereale din ţară noastră?

3. Care este destinaţia exporturilor (ţările şi instituţiile/întreprinderile concrete care

sunt beneficiari)?

4. Care sunt societăţile comerciale abilitate cu exportul de cereale?

5. Care este cantitatea minimă necesară de grâne pentru a asigura securitatea

alimentară în Republica Moldova pentru 2 ani?

6. De la începutul anului 2020 şi până în momentul actual, ce cantitate de cereale a fost scoasă din rezerva de stat şi care a fost destinaţia acesteia?

Rog să-mi oferiţi informaţiile solicitate în cel mai restrâns termen posibil.”

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor