Vocea profundă a cântăreţei Amy Winehouse prinde viaţă într-un documentar

Amy Whynehouse
Amy Whynehouse (Facebook)
Flori Mladin
09.04.2015

Regretata cântăreaţă britanică Amy Winehouse, decedată în 2011 datorită unei intoxicaţii cu alcool, este subiectul unui film documentar cu acelaşi nume, care oferă imagini de arhivă nevăzute şi piese nelansate anterior.

Moartea prematură, în iulie 2011, a cântăreţei-compozitor, apreciată la nivel internaţional pentru vocea ei profundă, a fost o adevărată lovitură pentru numeroşii ei fani. După patru ani, Amy va putea fi ascultată în filmul documentar care va apare în curând.

Pierzându-şi viaţa la numai 27 de ani, talentata cântăreaţă face parte dintr-un grup de celebrităţi care au murit la 27 de ani din cauza abuzurilor de droguri sau băuturi alcoolice, omucideri sau sinucideri.

În documentarul regizat de Asif Kapadia sunt prezentate secvenţe video şi un interviu din care reiese că lui Winehouse îi era frică de celebritate şi de ce i s-ar fi putut întâmpla din cauza faimei.

De-a lungul carierei sale, Winehouse a câştigat şase premii Grammy, trei premii Ivor Novello, iar albumul ei de debut, Frank, a fost nominalizat pentru un premiu Mercury înaintea morţii ei tragice.

David Joseph, preşedinte al Universal Music UK a declarat că filmul "abordează o mulţime de lucruri despre familie şi mass-media, faimă, dependenţa ei, dar cel mai important, faptul că era o persoană uimitoare şi un adevărat geniu muzical. "

Filmul va fi lansat pe 3 iulie 2015.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor