Vona Gabor, Băsescu şi parteneriatul „strategic” româno-ungar

Declaraţiile liderului Jobbik, care susţine că este pregătit să-şi asume o confruntare cu România pentru autonomia maghiarilor din Ardeal, sunt într-adevăr inacceptabile şi trebuie condamnate. Dar preşedintele Băsescu a răspuns, cu declaraţii similare, că este gata să pună Ungaria la punct şi să devină liderul mişcării anti-Budapesta din regiune. Ambele discursuri sunt ipocrite şi pline de cinism. Pentru niciunul dintre ei nu contează interesul românilor sau maghiarilor din Transilvania, ci câştigarea de voturi prin agitarea unui naţionalism ipocrit.

Nu este prima oară când lideri maghiari fac declaraţii total nepotrivite pe teritoriul României, anti-constituţionale, revizioniste şi anti-româneşti. Au tot fost incidente, şi lideri importanţi din Ungaria care s-au perindat prin Transilvania pe la diverse şcoli de vară în judeţele Harghita şi Covasna pentru a susţine declarativ cauza autonomiei Ţinutului Secuiesc. A fost scandalul cu preşedintele Parlamentului Laszlo Kover care a venit să susţină campania electorală a Partidului Civic Magiar (PCM). A fost scandalul Steagului Secuiesc. A fost scandalul cu Barna, nebunul care a spânzurat o efigie a lui Avram Iancu. A fost declaraţia europarlamentarului Laszlo Tokes, care a cerut premierului Viktor Orban ca Ungaria să ofere un „protectorat” Transilvaniei, „aşa cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud”.

MAE a avertizat de fiecare dată, cu mică sau mare întârziere, că lideri maghiari de marcă încalcă prin declaraţii şi acţiuni principiile de bază ale tratatului de bază dintre cele două ţări şi ale Parteneriatului Strategic bilateral pentru Europa secolului XXI. Şi ce? În final nu s-a întâmplat nimic. Autorităţile de la Budapesta au mai făcut o pauză de la activităţile din Ardeal, reluându-le apoi. Despre ce parteneriat strategic poate să fie însă vorba atunci când unul dintre parteneri nu-l respectă pe celălalt, ba chiar vorbeşte şi acţionează împotriva suveranităţii, a integrităţii teritoriale a acestuia? Ce înseamnă un parteneriat în care nu există reciprocitate, în sensul că minoritatea românească din Ungaria nu este reprezentată în Parlament precum cea maghiară în România, iar chestiunea educaţiei în limba maternă asigurată maghiarilor în România este abordată tot la fel în Ungaria?

Să plecăm de la ideea că asistăm la o nouă petardă politică lansată de un nebun în vacanţa de vară, care încearcă să-şi facă imagine acasă prin alimentarea unui conflict în Transilvania. MAE i-a cerut guvernului Orban să se delimiteze de Jobbik iar guvernul ungar a replicat sec că acesta este un partid de opoziţie, care nu are răspunderea guvernării. Deci Ungaria nu a respins declaraţiile lui Vona Gabor, doar şi-a declinat răspunderea. Aceasta este problema de fond: Jobbik şi Fidesz au mers mână în mână ducând Ungaria pe o pantă fascistă, într-o complicitate tacită.

Jobbik este cu siguranţă un partid rasist, extremist şi xenofob, cu un mesaj care pare din alte vremuri, care înfierează capitalurile străine. Este descendentul fostei Gărzi Maghiare, grupare paramilitară radicală scoasă în afara legii printr-o decizie definitivă şi irevocabilă luată de Curtea de Apel de la Budapesta în iulie 2009, dar a devenit după ultimele alegeri a treia forţă politică a ţării, după Fidesz şi socialişti. Deci nu poate fi ignorat atât de uşor. Cum spune şi liderul său Vona Gabor - au peste un milion de voturi în spate. Iar în Ungaria membrii acestui partid au mărşăluit pe străzi pentru a ataca şi a incendia tabere de romi – acţiuni tolerate de Fidesz.

Atât Vona Gabor cât şi Viktor Orban au fost ani de-a rândul prezenţi la adunările maghiarilor din Ardeal pentru a strânge procente electorale. Acordarea dublei cetăţenii maghiarilor de peste graniţe a transformat aceste regiuni în circumscripţii electorale pentru mesajul naţionalist al dreptei de la Budapesta. Până la urmă nu este vorba numai despre voturile maghiarilor din Ardeal, ci şi despre câştigarea unui nou electorat acasă sau măcar despre fidelizarea celui existent. Viktor Orban caută cu disperare orice voturi pentru că se apropie scadenţa electorală iar bilanţul guvernării sale este departe de a fi unul pozitiv.

Majoritatea zdrobitoare de două treimi din Parlament obţinută la ultimele alegeri a fost folosită de Fidesz pentru adoptarea unei noi Constituţii controversate, impunerea de tabere de muncă pentru şomeri şi pentru persoanele fără adăpost şi pentru o serie de alte legi menite să revoluţioneze Ungaria. Orban a decimat presa publică, punându-i pe liber pe jurnaliştii incomozi, a adoptat legea presei care a fost foarte criticată în UE din cauza arbitrariului şi amenzilor mari impuse, care au avut ca efect autocenzura. Mai mult, Fidesz a demarat un proces agresiv de politizare a instituţiilor statului. Până şi directorii de teatre au fost înlocuiţi, fiind consideraţi prea liberali şi de stânga, cu vajnici oameni de dreapta, naţionalişti, chiar şi din rândurile Jobbik, pentru a corespunde noii ideologii patriotice-naţionaliste. Orban a redus şi puterile Curţii Constituţionale care era un obstacol în calea revoluţiei sale legislative şi a încercat să-şi subordoneze şi Banca Centrală, ceea ce a trezit proteste vehemente în Europa.

Dreapta (Fidesz Jobbik) va trebui să dea socoteală alegătorilor pentru deriva fascistă a Ungariei din ultimii ani, dar mai ales pentru deteriorarea condiţiilor economice şi a statului de drept. Vor trebui să strângă voturi cum pot, folosind tot cartea naţionalismului şi a patriotismului de paradă.

Despre ce parteneriat strategic poate să fie însă vorba atunci când unul dintre parteneri nu-l respectă pe celălalt, ba chiar vorbeşte şi acţionează împotriva suveranităţii, a integrităţii teritoriale a acestuia? Ce înseamnă un parteneriat în care nu există reciprocitate, în sensul că minoritatea românească din Ungaria nu este reprezentată în Parlament precum cea maghiară în România, iar chestiunea educaţiei în limba maternă asigurată maghiarilor în România este abordată tot la fel în Ungaria?

Vona Gabor a spus foarte clar ceea ce Fidesz spune României pe ocolite: „Principalul obiectiv al nostru nu este calitatea relaţiei dintre România şi Ungaria, ci starea naţiunii maghiare (...) Dacă apărarea maghiarilor din România înseamnă un conflict cu România, Jobbik îşi va asuma această responsabilitate”. În traducere liberă, un joc meschin politic de genul - Ne interesează voturile maghiarilor de acasă şi de oriunde. Nici vorbă despre parteneriatul strategic, de relaţia cu România.

De partea cealaltă, preşedintele Traian Băsescu face din păcate un joc electoral la fel de cinic. După ce a tolerat ani de zile ca protipendada de lideri maghiari să se perinde prin Ardeal şi să facă declaraţii pro-autonomie, ba chiar a beneficiat electoral din asta, acum îi condamnă. Pe Laszlo Tokes pe care-l decora pentru merite revoluţionare deosebite şi-l susţinea deşi făcea declaraţii anti-naţionale şi atunci, acum îl acuză că nu merită cetăţenia română.

Totuşi Băsescu a fost ajutat decisiv în alegerile prezidenţiale şi la referendumul de suspendare de premierul ungar Viktor Orban, care i-a îndemnat pe etnicii maghiari să nu voteze suspendarea şi să voteze pentru Băsescu, şi de revizionistul Laszlo Tokes. El s-a folosit de legătura cu aceştia şi a încurajat formarea de noi partide, care vor autonomia Ţinutului Secuiesc, pentru ca să concureze UDMR în bătălia pentru voturile maghiarilor. Faptul că acum declară că a vrut să vadă până unde merg provocările, nu-l scuteşte de o anumită responsabilitate pentru că a permis prea mult, ba chiar încurajat din calcule politice, acţiunile unor politicieni care acţionează împotriva interesului naţional al României, precum Laszlo Tokes.

Declaraţia dură că „România îşi va asuma sarcina de a pune la punct Budapesta, care a devenit un focar de instabilitate pentru toate ţările din regiune în care trăiesc comunităţi de maghiari” este din păcate desprinsă parcă din discursul lui Vona Gabor. Regimul Orban este de multă vreme un focar de instabilitate pentru Ungaria, dar el a fost pus la punct de UE în măsura în care se poate vorbi despre aşa ceva. Dar această frază sună prea tare a declaraţie de război. Mai rămânea să spună Vona Gabor că va ataca România. Preşedintele Băsescu a intrat brusc în rolul naţionalistului, loc lăsat gol de Vadim care a fost scos la pensie de propriul partid şi caută să-l recapete la OSIM, care devine lider regional, care apără ţara de unguri. Ba mai mult, tot zilele acestea Băsescu vorbea despre recuperarea românismului de peste graniţe şi-i îndemna pe moldoveni să ceară Unirea pentru că o vor primi. Numai că trebuie să şi-o dorească, căci e ca şi făcută.

Da, Mişcarea Populară are nevoie de toate voturile pe care le poate obţine preşedintele Băsescu, la fel ca Jobbik de voturile maghiarilor din Ardeal şi de acasă. La fel şi Crin Antonescu, care s-a trezit brusc din dulcele somn al concediului pentru a preciza că Băsescu este de vină pentru actualul scandal cu maghiarii, pentru ca apoi să se întoarcă în concediu. Brusc se arată îngrijorat de interesul naţional, de imaginea României, de politica externă ale cărei reguli nu le cunoaşte nici el, după cum s-a văzut din atacurile suburbane la adresa cancelarului german. Şi el are nevoie de voturi şi e supărat că i s-a furat rolul naţionalistului, că doar el era cel mai patriot lider din ţară, care se răstea la Merkel şi la UE. Dincolo de acest joc politic ipocrit şi cinic de ambele părţi, rămâne concluzia de fond. Parteneriatul strategic România-Ungaria este doar pe hârtie. Singurul parteneriat care funcţionează din când în când conjunctural, este cel electoral.