Fost ofiţer MAI iese în faţă: Mai cade una dintre manipulările "urât mirositoare" ale Jandarmeriei

22.08.2018
Se încarcă player-ul...

Prezentarea Ştefaniei drept victima unor protestatari violenţi care mai-mai că au vrut să o linşeze (idee vehiculată şi de Liviu Dragnea ieri seara, la Antena 3) n-a fost, însă, singura manipulare lansată în spaţiul mediatic de şefii Jandarmeriei pentru a le inocula românilor ideea că în Piaţa Victoriei manifestează nişte oameni răi şi violenţi, a explicat, pentru Epoch Times, Marian Fârdea, ofiţer de poliţie în rezervă.

O altă manipulare a fost aceea că protestatarii ar fi fost atât de josnici încât să vină de acasă cu pungi de fecale cu care au aruncat în jandarmi. În realitate, acele pungi cu fecale erau chiar "producţia" jandarmilor, pe care autorităţile statului i-a tratat inuman şi degradant, pentru ca apoi ticăloşia cu care au fost tratate forţele de ordine să fie întoarsă pe dos şi rezultatul pus în cârca protestatarilor, susţine fostul ofiţer.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor