A renunţat Franţa să mai apere Europa? Cum arată bugetul militar al ţării propus pentru perioada 2024-2030

Pe hârtie, părea că semnalul de alarmă al războiului dintre Ucraina şi Rusia a fost în sfârşit auzit la Palatul Elysee. Noua Loi de Programmation Militaire (bugetul militar 2024-2030) a Franţei, pe care Adunarea Naţională o va dezbate (şi modifica) până la sfârşitul săptămânii viitoare, a fost "fără precedent", afirmă The Telegraph citând surse. Bugetul prevede 413 miliarde de euro pentru următorii şase ani, ceea ce reprezintă o creştere nominală de 40% a bugetului de apărare al Franţei.

Se pare că legea prevede, în sfârşit, noile echipamente mult sperate. Un nou portavion cu propulsie nucleară va înlocui portavionul Charles de Gaulle, vechi de 30 de ani şi afectat de probleme tehnice practic de la început. Cinci miliarde de euro ar trebui să meargă către drone. La fel şi mai mulţi sateliţi militari; la fel şi în ceea ce priveşte războiul cibernetic.

Dar privind datele de livrare (2035 cel mai devreme pentru noul portavion), şi făcând o comparaţie cu legea anterioară din 2019, se constată că sunt prevăzute 137 de avioane de luptă Rafale, pe când vechiul obiectiv era de 185; 35 de avioane de transport greu Airbus A400M în loc de 50; doar 160 de tancuri Leclerc care urmează să fie modernizate în loc de obiectivul anterior de 200 - chiar aceste tancuri aparţinând aceleiaşi categorii ca şi Leopards germane pe care Franţa a încetat să le mai producă în urmă cu un deceniu.

Parlamentarii republicani şi socialişti au protestat împotriva alegerilor reale pe care le prevede proiectul de lege.

Mai puţine tancuri, mai puţine avioane, este ca şi cum Emmanuel Macron - pe care Constituţia celei de-a cincea Republici îl desemnează şeful armatei- nu a învăţat nicio lecţie militară din noua faţă a războiului în Europa. Franţa s-a văzut întotdeauna ca o putere mondială, cu teritorii pe toate cele şase continente. Acum, marele proiect al lui "Le President" constă în creşterea cheltuielilor de apărare în domeniul spaţial, cibernetic şi al oceanelor, cu toate că trăieşte timp de câţiva ani cu mai puţin, nu cu mai mult, din echipamentul şi artileria care decid în prezent soarta flancului estic al Europei.

Se vor dovedi aceste alegeri a fi noua "Linie Maginot" a Franţei? Marele istoric şi consilier al guvernelor de la Varşovia la Washington, Edward Luttwak a afirmat în repetate rânduri că războiul în secolul XXI s-a dovedit a fi o chestiune de artilerie, cizme la sol, tancuri şi acoperire aeriană. Şi aşa va fi pentru mult timp de acum încolo.

Unii experţi nu sunt de acord. Totuşi, în mod fascinant, Franţa, sfâşiată între o viziune ideală a rolului său mondial şi zidul ascuţit al realităţii, pare să se pregătească pentru războiul de ieri.

Este mai mult decât o simplă iluzie în acest lucru: într-o ţară în care prea mulţi se văd pe ei înşişi ca "Talleyranzi" subtili, prea puţini ca "Maréchal Fochs" ("Linia mea centrală a cedat teren, dreapta mea se retrage, situaţia este excelentă, atac!"), există întotdeauna înclinaţia de a proiecta un viitor diplomatic în care va trebui să se ajungă în cele din urmă la o conciliere (de aici şi replica recurentă "nu trebuie să umilim Rusia" a unei părţi din elita politică şi diplomatică a Franţei).

De asemenea, se poate spune că francezii acordă prea multă importanţă descurajării nucleare. Nu este doar arma unei mari puteri, care te înscrie în clubul exclusivist al naţiunilor cărora trebuie să li se acorde atenţie; începând cu anii 1960 a fost, de asemenea, o sursă de voturi în rândul unei părţi a electoratului mai mult decât v-aţi aştepta, de la secţiuni ale stângii dure la naţionalişti din fiecare partid conservator, de la republicani la dreapta lui Le Pen şi Zemmour.

Şi chiar şi acolo, Macron a provocat un autogol acelui iubit simbol de grandoare la sfârşitul anului trecut când, în unul dintre interviurile televizate de mare audienţă, pe care îi place să le acorde prezentatorilor respectuoşi în mod corespunzător, a răspuns la o întrebare despre un posibil atac nuclear tactic asupra Ucrainei respingând ideea că Franţa ar riposta cu capacitatea sa nucleară. În faţa unor înalt oficiali NATO alarmaţi, consilierii de la Elysee au sugerat că Franţa ar folosi arme nucleare "doar pentru apărarea intereselor vitale ale Franţei", "în funcţie de context" şi "doar dacă preşedintele decide acest lucru".

Întregul incident a trecut fără vâlvă în mod oficial; dar dacă v-aţi întrebat de ce un proiect de "autonomie strategică europeană" condus de Franţa este mai puţin popular printre aliaţii noştri, nu mai căutaţi. Am aflat acum că Franţa - aparent nepăsătoare faţă de priorităţile şi ameninţările ei imediate - a făcut de fapt în aşa fel încât să nu existe suficiente tancuri şi avioane pentru a le împrumuta aliaţilor săi din NATO.