Acalmie temporară la Pungeşti. Chevron aşteaptă evaluarea probelor de către specialişti

Mişcarea de rezistenţă de la Pungeşti
Mişcarea de rezistenţă de la Pungeşti (Prin bunavoinţa Asociaţiei Vira)

După două luni de foraj, compania americană Chevron susţine ca şi-a încheiat activităţile de explorare a gazelor de şist din comuna vasluiană Pungeşti, conform unui comunicat de presă al reprezentanţilor companiei. Iniţial oficialii Chevron au susţinut că activităţile de foraj se vor derula timp de trei luni însă se pare că acum s-au răzgândit, scrie Adevărul.ro.

Compania petrolieră a informat că, în prezent, informaţiile obţinute vor fi evaluate de specialişti, însă sursele neoficiale citate de publicaţia amintită susţin că, din primele evaluări, reiese că în zonă nu există zăcământ de gaze de şist.

Vorbind despre ştirea legată de finalizarea lucrărilor la Pungeşti, activistul pentru mediu Maria Olteanu, a declarat: „Să nu cumva să se bucure nimeni, nu avem motive. Efectiv forajul de explorare cam atât durează, de regulă, nu s-au retras mai devreme. Cât despre ştirile inoficiale că nu s-a găsit gaz de şist... îmi miroase a intoxicare. Ei ştiau foarte bine de ce vin. Şi că sunt gaze. Încearcă să ne demobilizeze şi să ne facă să ne ducem în vacanţă, liniştiţi că nu avem gaze... Ştim că vor muta iar, cât de curând”.

Amintim că, în ciuda numeroaselor proteste împotriva fracturării hidraulice de la Pungeşti, Chevron a amplasat acolo prima sondă de explorare a gazelor de şist în România. Ştirile despre determinarea sătenilor din comuna vasluiană care au format un lanţ uman încercând să oprească intrarea utilajelor Chevron au făcut înconjurul lumii.

La Pungeşti există o opoziţie puternică împotriva exploatării gazelor de şist, asociată cu poluarea apelor, a aerului şi cu distrugerea pământurilor pe care pungeştenii le muncesc pentru a-şi asigura traiul de zi cu zi. Fracturarea hidraulică presupune injectarea unor cantităţi impresionante de apă în sol, apă "îmbogăţită" cu un complex de substanţe chimice considerate extrem de toxice pentru mediul înconjurător şi pentru om.

În ciuda nemulţumirii localnicilor şi activiştilor pentru mediu, Chevron a afirmat mereu că lucrările se desfăşoară „într-un mod sigur şi responsabil faţă de mediul înconjurător”.

Chevron mai deţine trei acorduri de mediu în judeţul Vaslui pentru explorarea gazelor de şist în localităţile Păltiniş – Băceşti, Popeni – Găgeşti şi Puieşti.