Adunarea Parlamentară GUAM a condamnat actele de agresiune armată ale Rusiei

Participanţii la Adunarea Parlamentară GUAM, la Chişinău 28.09.2018
Participanţii la Adunarea Parlamentară GUAM, la Chişinău 28.09.2018 (parlament.md)

În cadrul celei de-a 11-a sesiuni a Adunării Parlamentare (AP) GUAM şi a Adunării Baltice găzduite în perioada 27-28 septembrie de Parlamentul de la Chişinău a fost semnată o declaraţie comună în care este salutat progresul în cooperarea cu Uniunea Europeană, şi procesul de integrare europeană a statelor membre ale GUAM Georgia, Ucraina, Azerbaidjan şi Republica Moldova. Totodată, Rusia a fost menţionată ca fiind principalul factor de destabilizare în regiune.

Potrivit documentului, reprezentanţii celor patru ţări au reconfirmat poziţia comună de unire a eforturilor prin coordonarea mai bună a acţiunilor pentru a-şi apăra integritatea teritorială.

Participanţii la sesiunea AP GUAM şi-au exprimat preocuparea profundă în privinţa conflictelor armate/prelungite de pe teritoriile statelor GUAM, care subminează pacea, securitatea şi stabilitatea regională şi internaţională. Declaraţia condamnă actele continue de agresiune armată ale Rusiei împotriva statelor GUAM, încălcarea sistematică şi gravă a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

Semnatarii declaraţiei au mai convenit să faciliteze în continuare parteneriatele internaţionale, cooperarea cu organizaţiile regionale şi internaţionale, precum şi să contracareze terorismul, extremismul violent şi separatismul, să combată crima organizată transnaţională, traficul ilicit de droguri şi fiinţe umane, să asigure securitatea cibernetică.

Republica Moldova a predat vineri preşedinţia GUAM Ucrainei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe