Afacerile din industrie au crescut în noiembrie cu 4,6% faţă de aceeaşi lună din 2011

Afacerile din industrie au crescut în noiembrie 2012 cu 4,6% faţă de aceeaşi lună din 2011, în timp ce faţă de luna precedentă au scăzut cu 2,8% , arată datele publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Astfel, cifra de afaceri din industrie, în luna noiembrie 2012, faţă de luna noiembrie 2011 a crescut pe ansamblu cu 4,6%, datorită creşterilor înregistrate în industria prelucrătoare (+5,4%). Industria extractivǎ a scǎzut cu 11,5.

Pe marile grupe industriale creşteri ale cifrei de afaceri s-au înregistrat în sectoarele: industria energetică (+20,0%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+6,9%), industria bunurilor de uz curent (+6,2%), industria bunurilor intermediare (+3,6%). Industria bunurilor de capital a scǎzut cu 0,5%.

Cifra de afaceri din industrie în luna noiembrie 2012 comparativ cu luna precedentă, a scǎzut pe total industrie cu 2,8% datorită scǎderilor din industria extractivă (-6,9%) şi industria prelucrătoare (-2,6%).

Pe marile grupe industriale scǎderi s-au înregistrat în toate sectoarele: industria energetică (-7,0%), industria bunurilor intermediare (-4,3%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (-1,9%), industria bunurilor de capital (-0,9%) şi industria bunurilor de uz curent (-0,9%).

În primele 11 luni din 2012, cifra de afaceri din industrie a crescut cu 3,6% faţă de perioada similară din 2011, datorită creşterilor din industria extractivă (+5,4%) şi din industria prelucrătoare (+3,5%).

Pe marile grupe industriale creşteri ale cifrei de afaceri s-au înregistrat în toate sectoarele: industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+12,7%), industria energetică (+8,1%), industria bunurilor de uz curent (+5,6%), industria bunurilor intermediare (+2,5%) şi industria bunurilor de capital (+0,4%).

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Economie