Analist politic: Plahotniuc, dictatorul Moldovei în devenire

Sistemul electoral uninominal ar oferi lui Plahotniuc posibilitatea de a se menţine la putere după alegerile din 2018 prin corupere, şantaj şi intimidare a deputaţilor, transformând Moldova într-o dictatură, afirmă Mihai Popşoi.
Vlad Plahotniuc
Vlad Plahotniuc (jurnal.md)

Analistul politic Mihai Popşoi susţine că în timp ce Moldova devine tot mai mică din cauza scăderii nivelului de trai, creşterii corupţiei, care conduc la emigrarea în masă a cetăţenilor activi şi deznădejdea celor rămaşi, Plahotniuc se bucură de circumstanţe tot mai favorabile pentru regimul său aşa-zis democratic. Schimbarea sistemului electoral în avantajul personal al lui Plahotiuc este o mare cumpănă pentru ce a mai rămas din frageda democraţie în Republica Moldova, notează analistul.

Modul în care a fost introdusă iniţiativa privind votul uninominal, dar şi conţinutul acesteia, trădează profunde tendinţe dictatoriale ale liderului Partidului Democrat (PD) Vlad Plahotniuc. Lipsit de orice sprijin din afara propriului partid, Plahotniuc şi-a asumat această iniţiativă pe cont propriu căci sistemul uninominal este colacul său de salvare. Uninominalul îi oferă lui Plahotniuc posibilitatea de a se menţine la putere după alegerile din 2018 prin corupere, şantaj şi intimidare a potenţialilor candidaţi locali.

“Chiar dacă câţiva deputaţi rebeli ajung în Parlament şi refuză să devină vasali ai oligarhului, având la îndemână resursele administrative şi represive ale statului, dar şi trustul său privat de media, Plahotniuc îi va putea demite uşor pe cei care îi vor sta în cale. Dosarele la comandă sunt o tactică predilectă a dictatorilor, iar controlul şi manipularea spaţiului informaţional – un instrument de asigurare a obedienţei cetăţenilor”, comentează Mihai Popşoi pentru unpaspentru.md.

Analistul politic specifică că Plahotniuc ca orice dictator precaut îşi canalizează o mare parte din resurse pentru a crea impresia că puterea sa este legitimă, de aceea el a şi iniţiat campania intitulată în stil George Orwell ”Votul tău – Deputatul tău!” Pe când în realitate votul cetăţenilor se va transforma în deputaţii lui Plahotniuc. Circumstanţele politice îl favorizează pe dictatorul în devenire.

Cetăţenii, în mare parte foarte săraci, şi-au pierdut demult încrederea în clasa politică. Culmea perfidiei este însă faptul că acela care a contribuit de ani buni la sărăcirea oamenilor prin monopoluri frauduloase, fie că e vorba de importul de carne sau energie electrică, continuă să promită un viitor luminos.

“Ipocrizia lui Plahotniuc nu are limite. El a încurajat traseismul politic începând cu Marian Lupu în 2009; Mihai Godea în 2011; Igor Dodon în 2011; Vadim Mişin în 2012; Iurie Leancă, Lidia Lupu, atac raider asupra fracţiunilor PCRM şi PLDM în 2015; Anatol Şalaru în 2016… Cu toate acestea, Plahotniuc şi partidul său au tupeul de a critica actualul sistem electoral sub pretextul că ar încuraja traseismul politic”, a adăugat Popşoi.

Un alt aspect care relevă tentaţiile dictatoriale ale liderul ”democrat” devine tot mai clar în contextul relaţiilor sale cu oponenţii politici. Sintagma ”cei care nu sunt cu noi sunt împotriva noastră” pare să fie motoul ”democratului”. Plahotniuc nu admite existenţa unui spirit civic independent, catalogând, prin numeroasele sale portavoci, orice opinie incomodă drept partizanat politic. Înţelepciunea unui lider poate fi estimată după modul cum îi tratează pe cei cu spirit critic din anturajul său.

“În cazul lui Plahotniuc, acesta optează în mod consecvent în favoarea exilării sau marginalizării celor care gândesc altfel. Bunăoară, Valeriu Lazăr, Oleg Serebrian, Igor Corman, Alexandru Stoianoglo, Andrei Popov, Stella Jantuan au fost înlocuiţi cu executori docili precum Serghei Iaralov, Constantin Botnari, Constantin Ţuţu sau traseişti zeloşi ca Serghei Sîrbu.”, punctează Popşoi.

În cele din urmă, concluzionează analistul politic, "orice dictator are nevoie de o anumită doză de umanizare. Plahotniuc utilizează în acest scop fundaţia de caritate Edelweiss, care, de curând, şi-a schimbat numele în Fundaţia Vlad Plahotniuc, după cum îi şade bine unui oligarh ales recent la conducerea Internaţionalei Socialiste. Totuşi, generozitatea politicianului oligarh nu este nelimitată, dar pare să fie corelată extrem de mult cu incidenţa alegerilor."

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe