Băsescu, în vrie. Nu respinge ideea formării unei majorităţi cu PSD

În 2016, Băsescu afirma că destinul său este să facă opoziţie fără compromisuri PSD-ului. Mai nou, de când este extrem de preocupat de "abuzurile" DNA şi de graţieri, fostul preşedinte nu neagă scenariul unei posibile majorităţi parlamentare cu social-democraţii lui Dragnea.
Traian Băsescu
Traian Băsescu (Epoch Times România)

Liderul Partidului Mişcarea Populară, Traian Băsescu, a afirmat, duminică seară, că nu respinge ideea formarii unei majorităţi parlamentare cu PSD, relatează hotnews.

Prezent la o emisiune la România TV, fostul preşedinte al României care, recent, a lansat o serie de amendamente la legea graţierii considerate de opinia publică mai halucinante chiar decât cele operate de PSD, a fost întrebat care sunt şansele formării unei majorităţi cu PSD, iar răspunsul acestuia nu a fost unul ferm.

"Nu stiu. Eu vreau să îmi rezolv o problemă de conştiinţă. Şi aşa mă acuză toată lumea că din cauza mea merge în puşcărie, că eu am făcut statul tare, dar pe de altă parte, cât am fost în funcţie executivă, am construit nişte instituţii. Bune, proaste, sunt puternice. Acum vreau să mă ocup şi de oameni, de drepturile oamenilor", a afirmat Traian Băsescu.

Reamintim că în decembrie 2016, intrat în Parlament, Băsescu afirma că destinul său în politică pare să fi fost să facă opoziţie fără compromisuri PSD-ului.

"Am obligaţia ca în numele democraţiei, împreună cu toate resursele politice ale micuţului PMP, să asigur o opoziţie fermă, fără compromisuri, fără jumătăţi de măsura. Asta este democraţia. Până la urmă, acesta pare să fi fost destinul meu în politică: opoziţia fără compromisuri la PSD", declara Băsescu în decembrie 2016.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne