Blocul Politic ACUM Platforma DA şi PAS îşi asumă responsabilitatea guvernării

Blocul ACUM Platforma DA şi PAS
Blocul ACUM Platforma DA şi PAS (Captură Foto / privesc.eu)

Blocul politic ACUM Platforma DA şi PAS şi-a anunţat marţi, 26 martie, în cadrul unei conferinţe de presă, acţiunile concrete pentru scoaterea din impas a Republicii Moldova punctând alegerea lui Andrei Năstase în funcţia de Preşedinte al Parlamentului, adoptarea pachetului de legi privind dezoligarhizarea statului, precum şi asumarea guvernării Republici Moldova prin învestirea Guvernului condus de Maia Sandu.

Sandu a menţionat că deşi alegerile au trecut deja, starea de lucruri în Republica Moldova continuă să fie critică, lucru confirmat atât de către cetăţeni, cât şi de partenerii externi de dezvoltare. La nivel internaţional, este recunoscut faptul că RM este victima intereselor oligarhice, că nu există separarea puterilor în stat, procesul democratic degradându-se în mod dramatic, a adăugat deputata Blocului ACUM.

„Pe fundalul instabilităţii sociale, economice şi politice care a pus stăpânire pe Republica Moldova, cauzată de acţiunile guvernării păguboase care a avut drept efecte imediate – blocarea dialogului cu UE, suspendarea asistenţei financiare către Republica Moldova, capturarea justiţiei şi a statului de drept, răspândirea corupţiei la scara largă, creşterea drastică a preţurilor şi sărăciei, Blocul ACUM îşi asumă responsabilitate guvernării, pentru a oferi Republicii Moldova o şansă de a intra pe calea normalităţii”, se arată în declaraţia ACUM.

În acest sens, Blocul politic ACUM Platforma DA şi PAS propune următoarele acţiuni:

I Asigurarea funcţionalităţii Parlamentului prin alegerea lui Andrei Năstase în funcţia de Preşedinte al Parlamentului şi alegerea comisiilor permanente şi a Biroului permanent a Parlamentului.

II Adoptarea şi implementarea pachetului de iniţiative legislative pentru dezoligarhizarea ţării:

- adoptarea Hotărârii Parlamentului privind adoptarea Declaraţiei cu privire la caracterul capturat al statului Republica Moldova;

- aprobarea amendamentelor la Legea procuraturii, demiterea actualului Procuror general subordonat intereselor oligarhice şi numirea în această funcţie a unui procuror independent, de preferinţă european;

- adoptarea Hotărârii Parlamentului privind eliberarea lui Vasile Botnari din funcţia de director al Serviciului de Informaţie şi Securitate;

- adoptarea Hotărârii Parlamentului privind revocarea lui Bogdan Zumbreanu din funcţia de director al Centrului Naţional Anticorupţie;

- modificarea Codului electoral şi demiterea prin Hotărâri ale Parlamentului a membrilor CEC;

- modificarea Legii cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii. Eliberarea din funcţie a Preşedintelui CSJ;

- modificarea Legii cu privire la Autoritatea Naţională de Integritate şi revocarea Preşedintelui ANI;

- modificarea Legii cu privire la Banca Naţională a Moldovei, revocarea din funcţie a Guvernatorului BNM şi numirea prin concurs a unui nou Guvernator;

- adoptarea de către Parlament a proiectului de lege pentru modificarea unor acte legislative (anularea sistemului electoral mixt şi revenirea la sistemul electoral proporţional);

- adoptarea de către Parlament a hotărârilor ce vizează crearea a 3 comisii parlamentare de anchetă cu privire la anchetarea operaţiunilor de spălare a banilor (laundromat); consecinţele implementării legii privind amnistia capitalului; investigarea furtului miliardului, cu obligarea prezentării de către BNM a raportului Kroll.

III Asumarea de către ACUM DA PAS a guvernării Republicii Moldova prin învestirea Guvernului condus de Maia Sandu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe