Britanicii vor lua măsuri pentru a stopa pornografia infantilă pe internet

Premierul britanic David Cameron la reşedinţa sa oficială din 10 Downing Street în Londra
Premierul britanic David Cameron la reşedinţa sa oficială din 10 Downing Street în Londra (LEON NEAL / AFP / Getty Images)

După scandalul Snowden, giganţii internetului sunt puşi din nou la zid, de data aceasta de către Premierul britanic, David Cameron. În cadrul unui interviu acordat duminică televiziunii BBC, de la reşedinţa sa din 10 Downing Street din Londra, prim ministrul Marii Britanii a declarat că va cere luni motoarelor de căutare pe internet să ia măsuri pentru descurajarea activităţilor legate de pornografia infantilă. Motoarelor de căutare vor fi somate să blocheze toate căutările internauţilor care se referă la abuzuri asupra copiilor. În caz contrar, companiile vor fi făcute responsabile şi se vor lua măsuri legale împotriva lor informează David Cameron în cadrul interviului de duminică, care se constituie în preambul al discursului pe care premierul îl va susţine la Londra luni.

Printre măsurile care vor fi aunţate astăzi de Cameron se află şi cea conform căreia orice internaut care efectuează căutări pe internet în baza unor cuvinte aflate pe lista neagră a Ceop (Child Exploitation and Online Protection) va trebui direcţionat automat către o pagină web care sa il atenţioneze asupra consecinţelor faptelor sale, consecinţe constând în "pierderea serviciului, a familiei şi chiar a propriilor copii", va susţine Cameron în discursul său de astăzi.

Fiecare reşedinţă din Marea Britanie va avea pornografia blocată de către furnizorul lor de internet, cu excepţia cazului în care alege să-o primească, va anunţa David Cameron.

"Unele căutări sunt atât de abjecte, încât nu încape nici o îndoială privind intenţia bolnavă şi răuvoitoare a internautului", este mesajul pe care vrea sa îl transmită discursul lui Cameron.

"Am, aşadar, un mesaj foarte clar pentru Google, Bing, Yahoo! şi restul. Aveţi datoria să acţionaţi în această problemă - o datorie morală", le va spune premierul Marii Britanii marilor giganţi ai internetului.

Cameron le va da termen până în luna octombrie 2013 companiilor de internet pentru a lua măsuri şi nu va admite scuze de genul dificultăţilor de ordin tehnic "Dacă sunt obstacole de natură tehnică care va împiedică să acţionaţi, nu staţi, plângându-vă că nu se poate face nimic; puneţi-vă creierele geniale la muncă pentru a depăşi obstacolele."

În caz contrar, premierul nu se sfieşte să avertizeze că "va umbla la legislaţie" pentru a obliga motoarele de căutare să stopeze pornografia infantilă pe internet.

"Pot să vă spun că analizăm deja opţiunile legislative de care dispunem pentru a forţa măsurile", va declara premierul britanic.

'Este vorba, pur si simplu, de distrugerea acestui conţinut dezgustător - şi vom face tot ce este necesar", este promisiunea premierului britanic către cetăţeni.

Companii precum Google dau asigurări că elimină toate imaginile care conţin pornografie imediat după identificarea lor. Google afirmă chiar că are "o atitudine de toleranţă zero" faţă de acest tip de conţinut.

Dezbaterile legate de nocivitatea conţinutului internetului au ajuns la apogeu după ce Marea Britanie a fost zguduită de două procese de crimă, în cadrul cărora a ieşit la iveală faptul că fanteziile bolnave ale ucigaşilor au fost alimentate de imagini cu pornografie infantilă descărcate de pe internet.

În luna mai, Mark Bridger a fost condamnat la viaţă pentru uciderea lui April Jones, o fetiţă englezoaică de numai cinci ani. În calculatorul său au fost descoperite numeroase fotografii pornografice cu fetiţe descărcate de pe internet.

Cu o lună înainte, Marea Britanie asistase la procesul lui Stuart Hazzel, condamnat la 38 de ani de închisoare pentru uciderea unei fetiţe de 12 ani. Şi în cazul lui, se pare că imaginile cu pornografie infantilă au jucat un rol în această crimă; telefonul său era plin de imagini pornografice cu fete tinere descărcate de pe internet.

Paul Jones, tatăl fetiţei de cinci ani ucise în luna aprilie a acestui an se întreabă îndurerat : "De ce nu pot lua chestia asta [pornografia infantilă] de pe internet? Copiii sunt omorâţi, abuzaţi, violaţi şi nenorociţi pentru tot restul vieţii lor. Care este scuza lor?" "Îşi răspunde singur: "Cred că este vorba de bani."

Deşi organizaţiile care susţin libertatea de exprimare pe internet par a fi sceptice în ceea ce priveşte planurile premierului britanic şi susţin că nu imaginile de pe internet sunt principala cauză a crimelor sexuale, David Cameron consideră totuşi că se poate face mai mult.

"Există reguli cu privire la ce filme pot fi vizionate într-un cinematograf, de la ce vârstă pot tinerii cumpăra cumpăra alcool sau ţigări" îşi pledează Cameron cauza. Este firesc, aşadar, să existe, măsuri de control şi pe internet.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe