Bulgaria primeşte din partea Comisiei Europene un raport critic pe justiţie (presă)

(photos.com)
Epoch Times România
22.01.2014

Bulgaria va primi miercuri un raport critic în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), scrie cotidianul Dnevnik. Din proiectele de rapoarte pentru Bulgaria şi România, se vede că mecanismul creat special pentru aceste ţări va continua să fie aplicat de Comisia Europeană (CE) cel puţin încă un an.

În document, progresele Bulgariei în domeniul justiţiei şi lupta împotriva crimei organizate şi corupţiei sunt calificate drept dezamăgitoare. Potrivit experţilor Comisiei Europene, progresele ţării sunt limitate şi fragile, însoţite de mai multe eşecuri. Raportul se referă la o perioadă de un an şi jumătate, iar o parte dintre recomandări sunt la fel ca cele din vara anului 2012, scrie Dnevnik.

Bruxellesul şi-a pierdut încrederea în Bulgaria din cauza lui Peevski, titrează Sega. Potrivit acestui ziar de opoziţie, nominalizarea controversatului mogul de presă Delian Peevski la şefia agenţiei de securitate naţională (DANS) în iunie 2013, care a provocat un val de proteste în stradă, este una dintre cauzele pentru continuarea monitorizării.

În raport, numele lui Peevski nu este menţionat, dar se înţelege foarte clar despre cine este vorba. În paragraful respectiv scrie: 'Atribuţiile DANS au fost puse sub semnul întrebării după nominalizarea unui nou director. Pentru o asemenea funcţie sunt pe deplin valabile recomandările Comisiei Europene, ca nominalizările să se facă pe baza unei proceduri transparente care permite o competiţie corectă cu accent pe calităţile şi integritatea candidaţilor. Comisia şi-a exprimat public poziţia pe acest subiect. Cel nominalizat s-a retras, iar parlamentul a revenit asupra deciziei, în urma reacţiei publice. În general, aceste evenimente au avut un impact prost asupra încrederii societăţii şi partenerilor Bulgariei şi autorităţile vor trebuie să depună multe eforturi pentru depăşirea acestor consecinţe'.

Este interesant că, potrivit cotidanului Monitor, care face parte din trustul de presă al Irenei Krâsteva, mama parlamentarului Delian Peevski, raportul de miercuri aduce laude Bulgariei. Ţara ar fi lăudată pentru faptul că s-a pus capăt modelului instalat de fostul ministru al Internelor Ţvetan Ţvetanov de implicare a Executivului în Justiţie. În raport, fără să fie menţionat numele lui Ţvetanov, scrie că în cea de a două jumătate a anului 2013, atacurile directe din partea Executivului la adresa unor magistraţi au devenit mai rare. Se menţionează faptul că fostul ministru de Interne (Ţvetanov) a avut obiceiul să numească operaţiuni poliţieneşti după numele unor judecători şi că noul ministru a pus capăt acestei practici.

În timpul mandatului său, Ţvetanov a numit mai multe operaţiuni de reţinere a unor presupuşi membri ai lumii interlope după numele judecătorilor care au lăsat persoanele respective în libertate. În document se menţionează şi demiterea şefei Uniunii Judecătorilor, Miroslava Todorova, după un conflict cu fostul ministru Ţvetanov, care a făcut parte din guvernul conservator al lui Boiko Borisov. Bruxellesul face referire la Ţvetanov şi în legăturaă cu dosarele în care este inculpat. În partea dedicată corupţiei la nivel înalt, scrie că un fost ministru este inculpat într-un dosar pentru interceptări telefonice ilegale în care au fost vizaţi adversarii lui politici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor