Ce arată analizele în cazul micilor la care existau suspiciuni privind provenienţa cărnii

(PHILIPPE HUGUEN / AFP / Getty Images)
Cristina Boiangiu
19.03.2013

Specialiştii de la Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Bucureşti au anunţat rezultatele analizelor efectuate pentru probele prelevate din mici produşi de o firmă din Ploieşti şi vânduţi într-un supermarket din Bucureşti. A fost confirmată prezenţa cărnii de cal în locul celei de vită şi s-au luat măsuri împotriva societăţii vinovate de această situaţie. Firma, administrată de soţul unei angajate a DSV Prahova, a fost amendată cu 30.000 lei.

Autorităţile aşteaptă rezultatele altor trei analize de laborator, efectuate pentru loturi prelevate de la mici produşi de aceeaşi firmă. Până în prezent, societatea respectivă a livrat 2.000 de caserole cu mici în 36 de judeţe.

Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a lansat săptămâna trecută o alertă alimentară după s-au descoperit 200 de kilograme de carne tocată în privinţa căreia exista suspiciunea că ar fi de cal în loc de vită, aşa cum era trecut pe etichetă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor