Chimistul Hexi Pharma, urmărit penal în dosarul dezinfectanţilor diluaţi

La scurt timp după ce directorul general al Hexi Pharma a fost reţinut de procurori, a venit şi rândul chimistului companiei aflate în centrul scandalului dezinfectanţilor diluaţi.
Justiţia
Justiţia (Shutterstock)

Mihail Leva, director de producţie la Hexi Pharma, a fost pus sub urmărire penală de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul dezinfectanţilor diluaţi din spitale.

Procurorii îl acuză pe Mihail Leva - care a fost pus sub control judiciar - de complicitate la participaţie improprie la infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor.

În acelaşi dosar, Flori Dinu, director general al Hexi Pharma, va fi prezentată sâmbătă magistraţilor Judecătoriei Sectorului 5 cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Flori Dinu este acuzată de 99 de infracţiuni de înşelăciune în formă continuată şi 29 de infracţiuni de înşelăciune în formă simplă, precum şi infracţiunea de participaţie improprie de zădărnicire a combaterii bolilor.

Potrivit Parchetului General, Hexi Pharma a încheiat contracte, în perioada 2014 - 2016, de vânzare de produse biocide cu 152 de unităţi medicale, iar valoarea acestora este de aproximativ 51 milioane lei.