China se foloseşte de mass media globală pentru a-şi promova noile arme

Armata de Eliberare a Poporului repetând pe 1 septembrie pentru Parada programată la Beijing
Armata de Eliberare a Poporului repetând pe 1 septembrie pentru Parada programată la Beijing (Fred Dufour/AFP/Getty Images)

Comunitatea internaţională, în special cei interesaţi de domeniul apărării, monitorizează îndeaproape parada militară a Partidului Comunist Chinez (PCC) – organizată cu ocazia marcării a 70 de ani de la capitularea Japoniei în cel de-al Doilea Război Mondial – dar nu pentru a se delecta cu echipamentele extravagante, ci mai degrabă pentru a observa sistemele de arme pe care regimul chinez le-a ascuns de ochii lumii până acum.

Liderii PCC au jucat această carte la paradă, declarând înainte de începerea acesteia că 84% dintre vehicule şi arme vor fi prezentate publicului pentru prima dată. Această declaraţie pare să fi fost făcută intenţionat pentru a atrage atenţia internaţională.

Pe plan intern, PCC a promovat o versiune falsă a istoriei, una în care ar fi jucat un rol esenţial în înfrângerea imperiului japonez. În realitate, Kuomintangul – care în prezent este guvernul din Taiwan – a depus cele mai multe eforturi şi a sacrificat cele mai multe vieţi pentru China. Când japonezii s-au predat în China, de fapt ei s-au predat forţelor Marinei americane şi în numele a ceea ce astăzi este cunoscut ca fiind guvernul taiwanez.

În afara Chinei, totuşi, această propagandă nu a ajuns prea departe. Pentru majoritatea ţărilor, parada este un spectacol de forţă care urmăreşte să şocheze şi să uimească, iar majoritatea rapoartelor din presa internaţională s-au concentrat pe o serie de arme care au fost văzute anterior doar în imagini de satelit sau cu ajutorul unor camere neclare de amatori.

Şi este foarte posibil ca liderii PCC să fi dorit exact acest lucru.

De fapt regimul chinez plănuieşte să vândă majoritatea armelor afişate la paradă şi a găsit şi cea mai bună metodă pentru a-şi înştiinţa cumpărătorii globali în legătură cu noile creaţii: a folosit mass media globală pentru a-şi promova punctele forte ale noilor arme.

Jack Midgley, expert în apărare la Deloitte, a declarat pentru Reuters că parada urmăreşte să “demonstreze faptul că Beijingul a obţinut un statut mondial în privinţa armatei sale şi să-şi promoveze produsele cumpărătorilor străini”.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.