Cioloş cere creşterea eficienţei ANAF în materie de recuperare a prejudiciilor din dosare

Pentru credibilitatea actului de justiţie e importantă recuperarea bunurilor indisponibilizate, motiv pentru care se impune o creştere a eficienţei ANAF, consideră Cioloş.
Dacian Cioloş
Dacian Cioloş (Florin Chirila/Epoch Times)

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) trebuie să crească eficienţa în ceea ce priveşte recuperarea bunurilor indisponibilizate în urma deciziilor din justiţie, a declarat marţi, premierul Dacian Cioloş, în deschiderea dezbaterii publice privind noua Strategie Naţională Anticorupţie, organizată la Guvern.

"Profit (...) de această ocazie pentru a felicita Ministerul Justiţiei pentru faptul că a început operaţionalizarea Agenţiei pentru administrarea bunurilor indisponibilizate. Mai sunt încă paşi de urmat, dar, la fel, ceea ce am promis la început de mandat începe să se concretizeze. Şi profit de prezenţa doamnei ministru de Finanţe aici ca să spun că pentru credibilitatea actului de justiţie e importantă recuperarea acestor bunuri indisponibilizate, care sunt în responsabilitatea acestei agenţii, ANABI, dar e important ca şi în cadrul ANAF, acel departament care are responsabilităţi în acest domeniu, să existe o creştere a eficienţei recuperării bunurilor (...) în urma deciziilor din justiţie", a declarat Cioloş, citat de Agerpres.

Reamintim că Ministerul Justiţiei are în subordine o nouă entitate, Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI), apărută în contextul în care ANAF recuperează, potrivit ministrului Raluca Prună, doar 8% din prejudiciile provenite din infracţiuni, în ciuda faptului că există hotărâri definitive în acest sens.

"Nu e un secret pentru nimeni că noi suntem la în jur de 8% recuperare a prejudiciilor din dosarele în care avem o hotărâre definitivă. Acest lucru este deficitar. Nu este Ministerul Justiţiei cel care este competent în această materie. Agenţia aceasta — ANABI, de administrare a bunurilor sechestrate, are rol numai de a sechestra. În clipa în care se încheie procesul penal prin pronunţarea unei hotărâri definitive, rolul ANABI încetează şi intervine rolul ANAF, care are o direcţie specializată", explica Raluca Prună la finele lunii mai a.c.

ANABI, înfiinţată în baza legii nr. 318/2015, are, potrivit Guvernului, următoarele funcţii:

Să faciliteze urmărirea şi identificarea bunurilor provenite din săvârşirea de infracţiuni şi a altor bunuri având legătură cu infracţiunile şi care ar putea face obiectul unei dispoziţii de indisponibilizare, sechestru sau confiscare emise de o autoritate judiciară competentă în cursul unor proceduri penale;

Să administreze, în cazurile prevăzute de lege, bunurile mobile sechestrate în cadrul procesului penal;

Să valorifice, în cazurile prevăzute de lege, bunurile mobile sechestrate în cadrul procesului penal;

Să gestioneze sistemul informatic naţional integrat de evidenţă a creanţelor provenite din infracţiuni;

Să sprijinire organele judiciare pentru utilizarea celor mai bune practici în materia identificării şi administrării bunurilor care pot face obiectul măsurilor de indisponibilizare şi confiscare în cadrul procesului penal;

Să coordoneze, evalueze şi monitorizeze la nivel naţional aplicarea politicilor în domeniul recuperării creanţelor provenite din infracţiuni.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne