Ciucă: România are rezerve de gaze naturale pentru a trece iarna "indiferent de condiţiile meteorologice"

Nicolae Ciucă
Nicolae Ciucă (Epoch Times Romania)
Ana Ion
05.02.2023

Premierul Nicolae Ciucă transmite că România are rezervele necesare de gaze naturale pentru a trece cu bine iarna, indiferent de condiţiile meteorologice ale acestei perioade.

Totodată, în contextul în care iarna a început să semene a iarna, în ultimele zile înregistrându-se ninsori, vânturi, viscol, premierul mai susţine, într-un mesaj transmis de guvern, că Executivul monitorizează situaţia generată de fenomenele meteorologice periculoase din această perioadă şi că s-au decis măsuri de răspuns.

Redăm mesajul Guvernului:

Premierul Nicolae-Ionel Ciucă: Monitorizăm situaţia generată de fenomenele meteorologice periculoase din această perioadă şi continuăm să intervenim în sprijinul cetăţenilor care au nevoie de ajutor.

Am stabilit împreună cu ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, şi cu şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretarul de stat Raed Arafat, o serie de măsuri pentru optimizarea misiunilor de răspuns, la nivel naţional.

Forţe ale Ministerului Afacerilor Interne - pompieri, poliţişti, jandarmi - , alături de serviciile de Ambulanţă, Salvamont, precum şi personal specializat din cadrul Administraţiei Drumurilor sunt în misiune pentru deblocarea traficului rutier pe drumurile blocate şi pentru sprijinirea oamenilor. Mijloacele şi echipamentele sunt operative şi, în 14 judeţe am activat Centrele Judeţene de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei, la nivelul Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă.

Suntem în legătură şi cu autorităţile locale pentru a răspunde solicitărilor semnalate de cetăţeni şi, la nevoie, echipaje de salvatori, cu tehnică aflată în dotare să se deplaseze în sprijinul acestora.

Totodată, la nivelul Guvernului am luat măsuri pentru asigurarea energiei necesare consumului cetăţenilor şi mediului de afaceri. Avem rezervele necesare de gaze naturale pentru a trece cu bine iarna. Gradul de umplere a depozitelor este astăzi la peste 62% din capacitate, ceea ce asigură consumul necesar populaţiei şi economiei, indiferent de condiţiile meteorologice ale acestei ierni

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor