Coreea de Nord a impus legea marţială înainte de o posibilă testare nucleară

Această imagine făcută de Agenţia coreeană de ştiri, prezintă o lansare a unei rachete nord-coreeane la 12 decembrie 2012.
Această imagine făcută de Agenţia coreeană de ştiri, prezintă o lansare a unei rachete nord-coreeane la 12 decembrie 2012. (KNS / AFP / Getty Images)
Jack Phillips
01.02.2013

Coreea de Nord se află sub legea marţială, după ce liderul comunist Kim Jong Un a comandat trupelor din prima linie să se pregătească de război, pe fondul rapoartelor că Phenianul va efectua cel de-al treilea test nuclear al său, potrivit rapoartelor de joi ale mass-mediei sud-coreene.

Kim a dat ordinul secret de a "finaliza pregătirile pentru un test nuclear între marţi şi miercuri", a raportat Ilbo Joong Ang, un ziarul sud-coreean. "Ţara va fi sub legea marţială începând cu 29 ianuarie, la miezul nopţii, şi toată linia de front şi unităţile centrale vor trebui să fie pregătite pentru un război", a afirmat Kim conform relatărilor.

O sursă internă din provincia Hamkyung de Nord a relatat pentru site-ul Daily NK că, pe 30 ianuarie, "schimbarea statutului armatei 'în pregătirea de mobilizare în caz de luptă' a fost declarată astăzi la miezul nopţii".

Potrivit Daily NK, Coreea de Nord dispune de mai multe stări de urgenţă pentru armata sa: "alertă, alertă de luptă, pregătirea de mobilizare în caz de luptă, mobilizarea de luptă, cvasi-starea de război şi starea de război." Aceasta înseamnă că din cele şase niveluri, Coreea de Nord este în prezent la al treilea nivel de alertă.

"Garda roşie a muncitorilor şi ţăranilor a primit arme reale, iar serviciile de securitate au ieşit pe străzi pentru a menţine ordinea", a declarat sursa.

În 1993, Coreea de Nord s-a retras din Tratatul privind neproliferarea armelor nucleare şi a ordonat armatei să fie într-o "cvasi-stare de război".

Datorită restricţiilor masive impuse mass-mediei în statul comunist izolat, este aproape imposibil de ştiut dacă Phenianul va lua măsuri suplimentare.

De asemenea, Kim a comandat să se ia "măsuri oficiale eficiente şi de profil înalt" şi a "atribuit sarcini specifice" funcţionarilor, a raportat Joong Ang. Aceste directive au fost aparent declanşate după ce Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite a impus şi mai multe sancţiuni regimului nord-coreean.

Ziarul a raportat că un test nuclear va avea loc mai devreme decât s-a anticipat anterior, urmând probabil a fi organizat pe 16 februarie, care este ziua de naştere a fostului lider Kim Jong Il.

Coreea de Nord a efectuat primul test nuclear în 2006 şi a mai efectuat un test subteran în 2009. Testul nuclear actual este o formă de răspuns la sancţiunile şi criticile internaţionale după ce a lansat cu succes o rachetă, despre care Phenianul a pretins că avea drept scop să pună un satelit pe orbită, dar ulterior a spus că era practic o rachetă balistică.

Joi, Coreea de Sud a avertizat Nordul că se va confrunta cu "consecinţe grave" dacă va efectua testul nuclear, conform agenţiei Yonhap News.

"În cazul în care Coreea de Nord nu înţelege situaţia şi continua cu o nouă provocare, aceasta va provoca consecinţe deosebit de grave", a afirmat purtătorul prezidenţial de cuvânt Park Jeong-ha pentru Yonhap. "Guvernul cere Coreei de Nord să pună capăt imediat tuturor discursurilor şi acţiunilor provocatoare şi să respecte obligaţiile internaţionale."

Yonhap a citat un oficial guvernamental sud-coreean care a afirmat că dacă testul nuclear va avea loc, el va servi la consolidarea moralului armatei în jurul noului lider, Kim Jong Un şi va fi folosit pentru a ralia masele.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor