Cresc tensiunile între forţele libiene estice şi Turcia

Soldaţi ai Armatei Naţionale Libiene în drum spre Tripoli
Soldaţi ai Armatei Naţionale Libiene în drum spre Tripoli (Screenshot)

Forţele loiale comandantului libian estic Khalifa Haftar au susţinut că au distrus duminică o dronă turcească parcată pe singurul aeroport funcţional din Tripoli, blocând zboruri civile pe fondul amplificării tensiunilor dintre Ankara şi administraţia din estul Libiei, potrivit Euronews.

Forţele lui Haftar au declarat că au lovit drona printr-o lovitură aeriană asupra aeroportului Mitiga, atac ce face parte dintr-o serie de măsuri ce urmăresc să pedepsească Turcia pentru sprijinul acordat rivalului său, guvernul libian din Tripoli, recunoscut pe plan internaţional.

De asemenea, forţele lui Haftar au precizat că au arestat doi cetăţeni turci în oraşul petrolier nord-estic Ajdabiya.

Anterior, ministrul turc de Externe i-a acuzat pe susţinătorii lui Haftar de arestarea a şase cetăţeni turci şi a avertizat că forţele estice vor deveni o „ţintă legitimă” în cazul în care turcii arestaţi nu vor fi eliberaţi imediat.

Armata Naţională Libiană (ANL) a lui Haftar a lansat o campanie în 4 aprilie cu scopul de a captura capitala libiană, însă forţele acestuia au fost respinse de cele ale guvernului din Tripoli, susţinut de Turcia.

Haftar şi susţinătorii săi au declarat că încearcă să elibereze Tripoli de grupuri militante pe care le acuză de destabilizarea Libiei de la prăbuşirea lui Moammer Gaddafi în urma unei revolte susţinute de NATO în 2011.

Criticii lui Haftar, inclusiv Turcia, îl acuză pe acesta că încearcă să confişte puterea guvernului legitim prin utilizarea forţei şi îl mai acuză de amplificarea unui conflict între facţiunile din estul şi vestul ţării nord-africane.

Vinerea trecută, administraţia lui Haftar a rupt toate legăturile cu Turcia, interzicând zborurilor şi navelor Ankarei să tranziteze estul Libiei.

Haftar a extins aceste măsuri duminică, când a declarat că firmele turceşti, importurile din Turcia şi chiar simbolurile turceşti sunt ilegale în Libia. Ankara a trimis drone şi camioane forţelor aliate cu premierul susţinut de Occident din Tripoli, Fayez al-Serraj, în timp ce armata lui Haftar a primit suport din partea Emiratelor Arabe Unite şi a Egiptului, potrivit unor diplomaţi.

Ofensiva lui Haftar a răsturnat planurile conduse de ONU privind stabilitatea Libiei după ani de conflict care au produs o divizare în ţară şi a provocat prăbuşirea standardelor de viaţă.

Conflictul riscă să submineze producţia petrolieră, să creeze un gol ce ar putea fi exploatat de militanţi şi să determine şi mai mulţi migranţi să se îndrepte spre Italia pe mare.