„Criza penalilor”. Deputaţii PSRM-Şor-Pentru Moldova s-au pronunţat împotriva dizolvării Parlamentului

Alianţa Dodon-Şor-Plahotniuc nu vrea să plece din Parlament întrucât le plac fotoliile şi alte beneficii, afirmă deputatul PAS Sergiu Litvinenco.
Şedinţa Parlamentului R. Moldova, în lipsa deputaţilor opoziţiei, 16.12.2020
Şedinţa Parlamentului R. Moldova, în lipsa deputaţilor opoziţiei, 16.12.2020 (parlament.md)

Deputaţii PSRM-Şor-Pentru Moldova au adoptat vineri, 26 martie, o Declaraţie cu privire la dezacordul dizolvării Parlamentului dat fiind că în opinia lor, nu au fost epuizate căile constituţionale pentru deblocarea crizei politice pentru învestirea Guvernului.

Acuzând-o pe Maia Sandu de „veleitate” şi „decizii adoptate contrar spiritului Constituţiei”, parlamentarii au declarat „despre consolidarea tuturor eforturilor pentru a evita blocajul instituţional cauzat de lipsa unui dialog bazat pe respect şi diligenţă din partea preşedintelui Republicii Moldova”.

„Ce contează ce spune Constituţia, jurisprudenţa Curţii Constituţionale sau ce-şi doresc oamenii acestei ţări? Ei, socialiştii, îşi doresc să rămână în continuare în Parlament să facă ceea ce ştiu mai bine – să sărăcească această ţară şi cetăţenii ei”, a declarat în context deputatul PAS, Sergiu Litvinenco, menţionând că alianţa Dodon-Şor-Plahotniuc nu vrea să plece din Parlament întrucât le plac fotoliile şi alte beneficii, dar uită că nu ei sunt ”angajatorii”. ”Angajator” este poporul R. Moldova care îi aşteaptă cu nerăbdare să le zică ce crede despre ei.

Dacă nu s-a învestit Guvernul Republicii Moldova în termen de trei luni de zile, atunci preşedintele Republicii Moldova, după consultarea fracţiunilor parlamentare, este în drept să dizolve parlamentul, a notat pentru Radio Europa Liberă expertul în drept constituţional Teodor Cârnaţ.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe