CSM a sesizat CCR: Se invocă un conflict constituţional între puterile statului

CSM a decis să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la un posibil conflict între puteri în cazul OUG privind Codurile penale.
Justiţia
Justiţia (Shutterstock)

Consiliul Superior al Magistraturii a decis, în cadrul şedinţei de miercuri, în unanimitate, să sesizeze Curtea Constituţională privind ordonanţa care a modificat Codurile Penale în favoarea infractorilor.

Se invocă existenţa unui conflict între puterile statului, cea judecătorească si cea executivă, în cazul adoptării OUG privind modificarea Codului penal şi a Codului de procedură penală.

Reamintim că marţi seara Guvernul a adoptat pe şest cele două ordonanţe mult hulite de societatea civilă şi criticate de instituţiile anticorupţie. Adoptarea a fost făcută pe furiş, fără ca cele două acte normative să fi fost puse pe ordinea de zi, într-un dispreţ total faţă de opinia celor peste 100.000 de oameni care au ieşit pe stradă duminica trecută pentru a protesta şi faţă de poziţia instituţiilor anticorupţie.

La scurt timp după ce s-a aflat despre adoptarea ordonanţelor, mii de oameni au ieşit pe străzi atât în Capitală cât şi în multe alte oraşe ale ţării.

Merită menţionat că la doar câteva ore de la adoptare, ordonanţele au apărut în Monitorul Oficial, ceea ce înseamnă că încep să producă efecte în favoarea corupţilor, atât a celor aflaţi după gratii cât şi a celor cu dosare pe rolul instanţelor sau în curs de instrumentare.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne